Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf formează un cuplu solid. Cei doi sunt căsătoriți de 11 ani, însă de la incidentul în care impresara l-a bătut pe antrenorul Dan Alexa, speculațiile că aceștia ar fi dovorțați nu contenesc.
Anamaria Prodan, în vârstă de 46 de ani, și Laurențiu Reghecampf, 43 de ani, susțin cu tărie și convingere că mariajul lor merge perfect și că nu există motive de divorț. Cu toate acestea, surse din apropierea celor doi au afirmat că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: ”Ana şi Laurenţiu au divorţat de câteva luni. Cei doi au hotărât însă să nu spună nimic despre acest lucru, şi asta pentru că au proiecte şi afaceri care le aduc foarte mulţi bani. În aceste business-uri nu ar da bine să se ştie că sunt divorţaţi, deci relaţia aceasta a lor acum este doar de imagine.
Au rămas în relaţii foarte bune, îşi petrec timpul cu copiii, ea mai merge la el în Dubai, dar în calitate de fostă nevastă”, – a declarat o sursă din apropierea soților Reghecampf pentru Click! Anamaria Prodan se află în acest moment în Dubai, în vizită la soțul său. Impresarea a vorbit recent despre zvonurile că ar fi divorțat: „Eu primesc cadouri în fiecare zi, dacă mă crezi. Eu primesc flori, comandă, acasă, poate săptămânal. Laur este un romantic incurabil. Este un tip pe care nu l-am auzit bârfind pe cineva, nu l-am auzit să comenteze de viața cuiva, nu are răutăți, nu-l interesează nimic. La noi, motto-ul vieții este: „Câinii latră, ursul trece”. Atât. Ce vorbește lumea, ce nu vorbește, nu e treaba noastră. Nu trăim pentru lume, trăim pentru noi. Așa mi-am învățat copiii”, – a declarat Anamaria Prodan pentru cancan.ro.
„Ți-aduci aminte când toate ziarele scriau că am divorțat, că nu putem să anunțăm că aoleo ce avere avem și nu putem să ne-o împărțim, că de fapt fiecare are viața lui… E, uite, eu în perioada aia cred că primeam brățări peste brățări imediat ce spuneam: „mamă, ce mi-a plăcut brățara aia”. Seara mergeam la magazin și mi-o dădea sau mi-o trimitea acasă. Noi suntem altfel, noi suntem aparte și model”
„La noi, fotbalul a fost mereu pe primul loc pentru că asta este pasiunea vieții noastre. Programul meu din Dubai este mult mai relaxat decât cel din România, pentru că merg la ședințe foto, pun voci pe materiale, am întâlniri, filmez la foc automat, plec în toată țara, deci este o nebunie în viața mea. Când merg acolo, dimineața ne trezim toți, luăm micul dejun obligatoriu împreună, Laur pleacă la antrenament, se întoarce de la antrenament, mergem în oraș, seara ieșim neapărat în oraș. Este și un oraș de vis și luxul… Eu nu am ascuns niciodată că îmi place foarte tare luxul pentru că așa m-am născut și așa am muncit să îmi mențin standardele… Întotdeauna, în familia asta, totul a fost bazat pe respect.
Eu cred că și că dragostea vine în timp, dar respectul dacă nu-l ai de la început nu poți să construiești nimic. Și încrederea. Eu am o meserie în care, în fiecare zi, plec cu bărbați în toată lumea, singură, unde nu mă vede nici vântul, nici pământul, și nici paparazzii din România, nici nimeni, că eu când plec în Japonia nu știe nimeni ce fac. E vorba de respect, de educație și de cum vrei să-ți crești copilul, ce vrei tu să vadă copilul ăla și să ia de la tine bun”, – a mai spus Anamaria Prodan pentru sursa citată.