Radio Simplu

Dat dispărut de chiriaş, a fost găsit într-o urnă la crematoriu. Misterul morţii unui bătrân înstărit şi tânărul care-i revendică averea cu un testament dubios

Unul dintre cei mai respectaţi experţi auto din judeţul Bihor, Alexandru Lökösházy, dat dispărut în luna august de cunoştinţe, a fost găsit mort, incinerat într-o urnă păstrată la crematoriul din Oradea.

Lökösházy avea 87 de ani şi nicio rudă în viaţă. Acumulase, în schimb, o avere considerabilă: două apartamente şi mai multe terenuri situate în zona bine cotate imobiliar din Oradea. A fost dat dispărut de un bărbat care locuia în chirie în unul din apartamentele deţinute. Chiriaşul a decis să sune la Poliţie fiindcă nu reuşea să ia legătura cu proprietarul de cel puţin două săptămâni.

Omul care a făcut reclamaţia le-a mai povestit poliţiştilor că, în ultima conversaţie avută cu Lökösházy, acesta i-a spus că a fost invitat de un tânăr, cu care discutase despre vânzarea unuia dintre terenurile sale, să petreacă o săptămână la munte. Din investigaţiile poliţieneşti care au urmat, a rezultat că bătrânul nu a mai ajuns la munte, ci a fost dus de tânărul misterios într-o locuinţă din satul Mihai Bravu, comuna Roşiori, localitate situată în apropierea graniţei, la 30 de kilometri de Oradea.

Ancheta, începută pe 5 septembrie, a ajuns şi la Primăria Roşiori. Potrivit funcţionarilor, tânărul respectiv s-a prezentat acolo la mijlocul lunii august cerând să-l ia în spaţiu, în locuinţa deţinută în satul Mihai Bravu, pe Alexandru Lökösházy. „S-a întâmplat în urmă cu aproximativ trei săptămâni. A venit un tânăr, că doreşte să-l ia în spaţiu Alexandru Lökösházy, în imobilul pe care-l deţine în Mihai Bravu. Ar fi avut nevoie de certificatul fiscal al apartamentului în care a locuit persoana respectivă, ca să vedem noi dacă are datorii, etc. L-am trimis pe petent la Oradea, dar a revenit spunând că documentul se eliberează doar personal, iar omul nu poate să-l ceară. Din acest motiv, i-am refuzat cererea, a declarat, pentru „Adevărul“, una dintre funcţionarele Primăriei Roşiori.

După alte două săptămâni, acelaşi tânăr s-a întors la primărie cu actul constatator al decesului bătrânului, solicitând să i se elibereze certificatul de deces. „I-am eliberat certificatul, dar pentru Oradea, unde avea domiciliul persoana decedată“, a mai spus funcţionara. Potrivit documentului, Alexandru Lökösházy a murit pe 31 august, iar individul l-a transportat pentru a fi incinerat la crematoriul din Oradea. „Avea toate documentele necesare din punct de vedere legal“, a declarat Dorin Gherghev, administratorul crematoriului. Practic, funcţionarii de la crematoriu au solicitat, conform legii, doar certificatul de deces, care a fost întocmit în baza actului constatator al decesului, semnat de un medic din Roşiori care a constatat, potrivit documentului, că Alexandru Lökösházy ar fi murit din cauze naturale.

Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care investighează cazul sub suspiciunea de omor. Anchetatorii l-au audiat pe tânărul care „l-a răpit“ pe Lökösházy în mai multe rânduri. Bărbatul a prezentat poliţiştilor un contract de întreţinere încheiat cu bătrânul din Oradea şi un testament întocmit de mână, neautentificat, prin care-i lasă moştenire întreaga avere. Individul a pretins în faţa procurorilor că bătrânul nu s-a simţit bine în perioada în care a stat cu el şi a murit din cauza bătrâneţii şi a bolii. Informaţiile urmează să fie verificate de anchetatorii care, în paralel, au dispus efectuarea mai multor percheziţii, atât la domiciliul bătrânului, cât şi la imobilele deţinute de suspect.

Foştii colaboratori ai expertului auto – avocaţi, poliţişti, procurori – sunt şocaţi de ce i s-a întâmplat, iar vecinii din blocul în care locuia, situat pe malul Crişului în Oradea, într-un cartier liniştit, sunt convinşi că bătrânul a fost ucis pentru averea sa. „Noi îl ajutam cu mâncarea, îi făceam cumpărăturile, îl vizitam, îl ajutam. Era lucid, un om serios, nu socializa cu necunoscuţii, darămite să se dea în întreţinere la un străin. Şi, în plus, el îşi făcuse deja toate demersurile pentru înmormântare, şi-a făcut chiar şi un cavou. De ce l-a incinerat?“, se întreabă una dintre vecinele expertului.