Nu degeaba iubita lui Dani Oțil este alintată ”Miss Funduleț”. În vârstă de 26 de ani, Gabriela Prisacariu se mândrește cu un trup fără cusur.Îmbrăcată într-o rochiță scurtă și super-transparentă, care îi punea în evidență fizicul de model, iubita lui Dani Oțil a atras toate privirile. Mersul elegant și trupul senzual nu au avut cum să treacă neobservate de cei care se aflau în acel moment în cartierul milionarilor.
Dani Oțil o așteaptă impasibil pe frumoasa lui iubită
După ce și-a luat casca de protecție din mașină, frumoasa iubită a matinalului de la Antena 1 s-a îndreptat agale spre intrarea restaurantului, acolo unde Dani o aștepta, ”călare” pe scuter. După ce și-a aranjat casca, cu multă grație, ”manechina” a încălecat pe motor în spatele iubitului. Dani a demarat în trombă și și-a pierdut urma în traficul aglomerat din Capitală. Din câte se pare, colegul de platou al lui Răzvan Simion i-a insuflat iubitei fotomodel pasiunea pentru motoare
Mândră de felul în care arată!
Gabriela, în vârstă de 26 de ani, absolventă de Drept, profesează în lumea modei şi a devenit cunoscută după ce a câştigat, în 2015, concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu”. Are un trup fără cusur, umeri drepţi, picioare lungi şi un fund bombat de braziliancă, pentru care alte femei trebuie să recurgă la operaţii.
”Am nişte gene foarte bune, le moştenesc de la mama mea, aşa că să nu vă mai întrebaţi de ce mi se spune «Miss Funduleţ». Cu greutatea nu am avut niciodată probleme, nu mănânc produse fast-food, ci doar ce găteşte mama mea: sarmale, ciorbiţe, clătite, cozonaci, plăcinte şi multe altele. Sunt singură la părinţi şi mă răsfaţă mama.