Cupluri din zodiac – Probabil că și tu ai întâlnit acele cupluri, a căror iubire dăinuie pe vecie. Nu este de mirare, spun astrologii, căci sigur se numără printre aceste cupluri ale zodiacului, a căror iubire este de neegalat.
Cupluri din zodiac – Rac- Taur
Racul este reprezentantul iubirii empatice, este acea persoană care își dorește o viață de cuplu perfectă și o familie fericită.
De aceea spunem că Racul și Taurul au o conexiune emoțională care pare ruptă dintr-o altă galaxie. Taurul prețuiește conexiunile emoționale, mai presus de orice și găsește în Rac tot ceea ce și-a dorit mai mult. Racul este departe de a se înţelege cu nativii Leu.
Taur – Fecioară
Pentru Taur, așa cum spuneam, este foarte importantă familia tradițională, iar Fecioarele apreciază gesturile romantice şi tot ce înseamnă dragoste împărtăşită în totalitate. Pe de altă parte, Săgetătorul este ultima opţiune de partener, la care Taurul ar trebui să recurgă.
Cupluri din zodiac – Berbec – Balanţă
Berbecului îi place să preia conducerea în cuplu, așa că se potrivește perfect cu Balanța, care are o personalitate lipsită de griji. Cel mai nepotrivit partener pentru Berbec este nativul Taur.
Gemeni – Săgetator
Gemenii te vor face să nu te plictisești niciodată, așa că preferă drept partener Săgetătorul, deoarece acesta are un spirit liber. Săgetătorul nu va putea duce niciodată la capăt o relație cu un Capricorn.
Fecioară – Scorpion
Fecioara este un semn perfecționist din fire, ceea ce îl face să se apropie de Scorpion definitiv și iremediabil. Fecioarele nu sunt deloc compatibile cu Săgetătorul.
Cum iubesc zodiile? Ei bine, pentru unele pasiunea primează, în schimb, pentru altele stabilitatea și fidelitatea într-o relație sunt pe primul plan. Există, însă, o zodie care iubește cu totul, iar atunci când se îndrăgostește, se oferă cu totul: acesta este nativul Pești.
BERBEC
Dragoste fulgerătoare
Semn cardinal de foc, primul din zodiac, Berbecul este de un entuziasm și o hotărâre greu de egalat, inclusiv în dragoste. Nu se sfiește să-și arate interesul pentru cineva, abordarea este frontală, directă, pompieristică, spectaculoasă, cu utlizarea intregului arsenal de seducție. Și are ceva arsenal!
Se indrăgostesc fulgerător, sunt extrem de prompți in a răspunde la semnalele din partea celuilalt, au o strategie clară, imediată, ca și cum ar declara stare de urgență în viata lor când iubesc. Odată aprinși, sunt capabili de cele mai nebunești gesturi pentru a ajunge la inima persoanei vizate.
Nativii Berbec și cei care au Luna sau Ascendentul în Berbec, se aprind usor dar, atentie, se pot stinge la fel de usor, într-o clipă de neatenție. Când focul nu e intreținut, ei iși gasesc o alta redută de cucerit sau alt câmp de “luptă”.
TAUR
Campionul longevitǎții în relații
Taurul iubește, mai mult decât orice pe lumea asta, stabilitatea și siguranța. Iubirea pe care o manifestă este predominant fizica, senzuala. Investește cu greu încredere și sentimente în cineva, dar când o face, poate fi pentru toata viața. În mod sigur nu este persoana lânga care să simți gustul aventurii sau să ai parte de focuri de artificii, dar poți fi sigur că sentimentele tale sunt încredințate cui trebuie.
Taurul se urnește greu în toate domeniile vieții, deci și în dragoste. Are nevoie să se asigure că merită să se implice emoțional și fuge de flirturi sau conjuncturi frivole. Taurul trebuie să stie ca persoana de langa el este o investitie buna.
Dacă ai reușit să cucerești inima unui Taur, probabil că după o perioadă destul de scurtă de timp relația va intra într-o normalitate vecină cu rutina. Dar un Taur va sti mereu sa te faca sa te simti iubit, ocrotit si… „acasă”.
GEMENI
Dragoste jucăușă și rațională
Acest nativ este destul de sensibil, contrar aparențelor. Își ascunde foarte bine sentimentele în spatele cunoștințelor pe care le deține și a rațiunii cu care crede că se protejează de suferință.
Flirtul este cel mai bun aliat al său și dacă găsește corespondent pe măsura minții lui agere, se îndrăgosteste… din vorbe. Stăpânește arta conversației și îi place la nebunie să flirteze, chiar și atunci când are deja o relatie stabilă.
Pentru orice nativ Gemeni, este foarte importantă comunicarea, schimbul de idei, rezonanța la nivel mental. Dacă vrei sǎ-l cucerești sau să-i stârnești interesul, trebuie să fii înzestrat în primul rând cu simțul umorului, cu inteligență, curiozitate și mobilitate mentală. Nu poate concepe o relație fără comunicare dinamică sau fără mișcare. Şi nu va accepta niciodată să stea legat de casă sau de tine, oricât de mult te-ar iubi. Are nevoie să fie mereu în mișcare, să exploreze noi spații și medii, să cerceteze, să se documenteze, să socializeze. Dacǎ ești dispus să-i ții isonul, cu atât mai bine. Dacă nu, lasă-i spațiu să se manifeste. Funcționează dupǎ pincipiul „ține-mă strâns și mă vei pierde, lasă-mă liber și voi fi al tău”.
RAC
Dragoste tradiționalǎ și atașament față de familie
O zodie înzestrată cu multă sensibilitate. Romantic și sensibil, Racul are capacitatea de a seduce cu usurință, având toată răbdarea din lume, ajutându-se de intuiție și anticipând nevoile celuilalt. Are nevoie de dragoste și protecție, ca de aer. În egalǎ măsură, Racului îi place sǎ fie ca o cloșcǎ cu partenerul. Dar asta numai dupǎ ce i-a pătruns în inimă, ceea ce nu e chiar floare la ureche.
Abia dupǎ ce se convinge că ții la aceleași valori, că ești o persoană de încredere, că vrei o relație stabilă și îți iubesti familia, este dispus să renunțe la masca de protecție și să te lase să intri în sufletul lui. Iar apoi, te poți baza pe el până la capăt, pentru că îți va oferi totul și te va face sǎ te simți cel mai iubit om de pe planetă.
LEU
Dragoste strălucitoare si dramatică
Leul este extrem de pasional, se îndrăgostește repede si nu ascunde deloc asta. Iubirea lui trebuie să fie ca desprinsă dintr-un film, iar el stie să facă lucrurile să pară astfel. Extrem de demostrativ, stralucitor si deschis, Leul oferă mult și asteaptă să primească și mai mult. Iar partenerul său trebuie să fie demn de respect, admiratie și chiar capabil să obtină aplauze când iese în lume.
Leul este poate cel mai devotat partener, în sensul că știe să sprijine, să fie co-echipier (chiar dacǎ mereu va deține controlul), să molipsească de optimism și bucurie de viață, să iubească și să trăiasca din plin. Are nevoie de admirație si uneori se așteaptă să fie divinizat de persoana iubită.
FECIOARA
Dragoste rezervată si practică
Fecioarele sunt extrem de pretențioase și exigente, de aceea este posibil să caute destul de mult până să găsească partenerul perfect (pentru că trebuie să fie cu adevărat perfect).
Suspicioase și nesigure, au nevoie de multe dovezi de iubire. Totuși, niciodatǎ nu se simt suficient de sigure sau de încrezătoare, ceea ce constituie un neajuns semnificativ. Trebuie să învețe să se bucure de ceea ce au, să aprecieze mai mult ceea ce primesc și să renunțe la a mai căuta nod în papură, dacă vor să fie fericite și să se bucure de armonie în dragoste.
Deși sunt foarte sensibile, nu prea se pricep să-și manifeste iubirea verbal, nu sunt adeptele dulcegăriilor, ci sunt de părere că dragostea ar trebui exprimată prin devotament și gesturi practice făcute pentru celalalt.
Când iubesc, sunt foarte devotate și au sentimente foarte profunde. Totuși, ar trebui sǎ învețe sǎ se relaxeze și poate sǎ fie mai calde.
BALANŢA
Iubire romantică și echilibrată
Balanța nu înțelege viața altfel decât în doi. Are nevoie de cineva lângǎ ea, pentru a împǎrți totul.
Romantică și rafinată, o Balanță se pricepe să creeze o atmosferă romantică, să daruiască și să-l facă pe celalalt să se simtă important. Destul de nerealistă, încearcă mereu să adapteze omul de lângă ea, la imaginea pe care o are in minte despre relația din romanele de dragoste pe care le-a citit.
Fiind singurul semn din zodiac care nu are ca simbol o fiinţă, ci un obiect (taler), emoţiile şi sentimentele nu sunt punctele ei forte. Ea tinde să intelectualizeze sentimentele şi să le treacă prin filtrul minţii. De aceea, Balanţa poate părea superficială în dragoste. Sau indiferentă.
Are un stil personal şi băgăreţ, invadând spaţiul celuilalt, mai ales atunci când vrea sa cucerească. Și e capabilă de mari compromisuri pentru a păstra o relație sau pentru a mentine liniștea în cadrul acesteia.
Este aproape dependentă de un partener, fără de care se simte pierdută. Pentru ea, partenerul este oglinda în care se poate vedea pe ea însăşi.
SCORPION
Dacǎ pasiune nu e, nimic nu e
Sunt destul de misterioși, foarte precauți, se implică cu greu din punct de vedere emoțional, dar când o fac, o fac cu toată ființa. Seducatori pâna în măduva oaselor, au un magnetism extraordinar și o strategie imbatabila de a cuceri. Scorpionii pot fi foarte loiali, foarte dedicați, dar și extrem de posesivi și geloși.
Dacă sunt răniți în amor, nu uită niciodată și păstrează resentimente.
Pasiunea și intensitatea cu care trăiește un Scorpion nu sunt prea ușor de egalat de niciun alt semn zodiacal. Acest nativ nu prea cunoaște jumătăți de măsură, așa că merge pe principiul „totul sau nimic”.
În dragoste, se implicǎ total. Nu concepe ca partenerul să nu-i dea totul, pentru că și el la rândul lui face la fel.
Nu exceleazǎ la capitolul romantism, dar compensează la capitolul pasiune.
SǍGETǍTOR
Iubire exotică, fără limite
Prima iubire a Săgetătorului este, fără îndoială, libertatea. Nimic, nici măcar dragostea, nu-l poate convinge să renunțe la libertate. Are nevoie de spațiu de mișcare, de surse de inspirație, de idealuri. Dacă încerci să privezi de libertate un Săgetător, ești la un pas de a-l pierde.
Se aprinde repede și cucerește la fel de repede. Odată ce ai început o relație cu un Segetător, este ca și când ai trăi aventura vieții tale. Lângă el nu ai cum să te plictisești.
Săgetatorii nu sunt deloc timizi. Abordează oamenii cu o nonșalanță inimaginabilă și iși exprimă direct dorințele și intențiile. Pot fi agitați, nerăbdători, orgolioși și uneori lipsiți de tact.
S-au născut cu o imensǎ forță fizică și sexualǎ, fiind în stare să satisfacă și cele mai salbatice fantezii sexuale.
CAPRICORN
Dragoste profundă și durabilă
Un nativ Capricorn este capabil de sentimente foarte profunde, numai că nu prea știe să le exprime, să le manifeste în exterior. Uneori iubește doar o dată în viață, dar pentru totdeauna. Nativul Capricorn nu se îndrăgostește prea ușor și nici nu se aruncă într-o relație cu una cu două. E prudent, răbdător și îi place să construiască totul pas cu pas.
Capricornul este însă extrem de devotat partenerului și este în stare de mari sacrificii pentru relația lui și pentru familie. Nu agreează frivolitatea, ci este susținătorul ardent al relațiilor serioase, de lungă durată.
Desigur, partenerul ideal pentru un Capricorn este o persoană care știe ce vrea, care are scopuri precise și ambiția de a le atinge. Dacă există și un scop profesional comun, cu atât mai bine.
VǍRSǍTOR
Iubire nonconformistă și fragilă
Dacă se aflǎ lângă persoana potrivită, dacă se simte prieten cu aceasta, atunci va fi constant, sincer și devotat. Dacă nu, va fi un răzvrătit greu de suportat.
Vărsătorii par deseori distanți și reci, chiar și cu cele mai dragi persoane din viața lor. Au o anume detașare, care uneori este interpretată drept lipsă de sentimente și chiar de interes.
Chiar și când se căsătoresc, Vărsătorii privesc relația conjugală ca pe un parteneriat, sau o prietenie, din care ambii parteneri au de învățat și prin care pot evolua din toate punctele de vedere.
Varsătorul se simte extrem de nesigur și stingher pe tărâmul emoțiilor, de aceea îl va evita ori de câte ori poate. Astfel, tinde să pară foarte distant și dă senzația că relația cu el e foarte fragila, mereu la un pas de a se încheia din cine știe ce toană a sa.
Afinitatea mentală cu partenerul este cea mai importantă, pentru a se angaja într-o relație de durată.
PEŞTI
Dragoste sacră, infinită
Peștii trăiesc într-o lume misterioasă, imaginară, uneori ruptă complet de realitate. O lume construită din empatie, sensibilitate, romantism. Au nevoie să fie iubiți și ocrotiți. Orice gest de respingere îi rănește profund și îi determină să se retragă în lumea lor.
Un Pește îndrăgostit va face totul pentru persoana iubită, mergând până la sacrificiu. Este un partener extrem de sensibil, empatic și gata să-și salveze iubitul/iubita din orice situație dificilă. Este capabil de gesturi extreme, dar dezinteresate, pentru persoana iubită. Chiar dacă nu își verbalizeazǎ sentimentele, emoțiile lui intense și trǎirile paroxistice vorbesc despre dragostea lui.
Nicio altă zodie nu este capabilă de un asemenea devotament și o asemenea venerație pentru cel iubit.