De unde îți iei pachetul și cât de des primești?
Alexandra: De la Gara de Nord. În principiu mama trimite cu trenul și dă vreo 15 lei la naș. Ținând cont că-s din Suceava, primesc o dată la 2-3 săptămâni. Maică-mea îi trimite lui frate-miu care-i în Iași în fiecare weekend.
Ce comanzi cel mai des de acasă?
Șnițele și cartofi la cuptor. Astea-s chestiile standard, fără ele nu există pachet.
Împarți mâncarea cu colegii de cămin/apartament?
Clar. Mama are și un stil că gătește în cantități industriale și uneori chiar caut eu prieteni să le dau de mâncare numai că să nu se strice. Mai mult, când primesc salată de perișoare de acasa e sărbătoare pentru că în zona asta nu se face și maică-mii îi iese și genial. Adică am primit complimente gen „e mai bună ca orice partidă de sex” sau „orgasmică”. Aa, și pandișpanul maică-mii e minune și obișnuiesc să-l aduc la muncă.
Câte zile îți ajunge pachetul de acasă?
O săptămână cel puțin. Mama îmi trimite și chestii pe care să le pun la congelator și să le mănânc și peste trei săptămâni. Sau borcane capsate și conserve.
Care-i media de borcane de zacuscă pentru un an universitar?
Eu nu sunt fană zacuscă, deci mama nu-mi prea trimite. Însă reușește cumva să-mi trimită cel puțin patru borcane cu fel și fel de chestii la fiecare pachet. Deci 4 borcane o dată la două săptămâni. 4 ori 26 de săptămâni = multe borcane.
Cum ai vedea o săptămână fără să ai pachet de acasă?
Bă, nu cred că a existat o săptămână în care efectiv să rămân fără nimic din pachet. Să zicem că o săptămână cu puține lucruri rămase din pachet ar fi o săptămână cu mult fast food.
Cam câte kilograme are un pachet bine primit de la mama?
Bă, nu obișnuiesc să-l cântăresc, dar e clar ca eu singură nu-l pot ridica și dacă-l car împreună cu cineva, luăm pauze dese. Un prieten la un moment dat se oferise să meargă el să mi-l aducă pentru că eram teribil de obosită și pentru că bineînțeles, aveam salată de perișoare, iar când a venit era leoarcă de transpirație și gâfâia.
Care a fost cel mai funny moment cu pachetul?
Când o rugasem pe mama să-mi trimită pe lângă bagajul cu mâncare și sacul de dormit și cortul. A reușit cumva ea să-l împacheteze într-un sac negru în așa fel încât zici că eu căram de fapt un cadavru. Știu că toată lumea din metrou se uita la mine foarte dubios.
Ce insistă să-ți trimită ai tăi, la pachet, deși ție nu-ți place deloc?
Ciorbă și murături. Nu mă dau în vânt după ciorbă, dar știu că ar trebui să mănânc din când în când și murături îmi trimite în principiu pentru o prietenă căreia îi plac mult. Eu nu-s fană.
Cel mai penibil lucru primit la pachet de la părinți, dar de care nu te poți lipsi niciodată?
Hârtia igienică, chiar dacă există și în București. Dar probabil dacă ar fi să-mi cumpăr de aici, mi-aș lua din aia ieftină, iar mama îmi trimite Zewa.
sursa: Vice