Din ce în ce mai multă lume este interesată și chiar pasionată de astrologie, zodii și alte detalii legate de acest domeniu foarte controversat. Astrologii sunt de părere că în luna august urmează o perioadă destul de tensionată pentru majoritatatea zodiilor.
Excepție de la regulă vor face doar 3 zodii care vor avea parte de foarte mult noroc, în comparație cu restul semnelor zodiacale. Despre ele vom și vorbi în articolul care urmează.
Leu
Nativii din această zodie vor avea ocazia în timpul lunii august să își manifeste calitățile pe care le au atunci când trebuie să o facă pe detectivii. Anume în săptămânile care umrează cei din zodiac Leu vor reuși să înțeleagă niște lucruri la care s-au tot gândit până acum pentru că ele îi frământau foarte mult.
După ce vor rezolva toate misterele care i-au înconjurat, cei născuți în zodiac Leu vor reuși în sfârșit să se liniștească și să se bucure de viață cu adevărat. Dacă e să analizăm relațiile de dragoste ale acestor nativi, atunci vom observa că aceștia vor fi destul de egoiști își își vor ignora destul de mult partenerii de cuplu.
Ar fi cazul ca ei să solicite nevoia de spațiu personal pentru rezolvarea problemelor importante care nu au legătură cu relația lor. Nativii care nu sunt implicați în relații de dragoste nu vor cauta să schimbe ăn luna august acest aspect și totuși ei nu vor trece neobservați de ochii admiratorilor sau a admitratoarelor.
Legat de domeniul muncii lucrurile continua să fie la fel de bune doar că nu vor avea loc evenimente care să grăbească schimbările positive.
Săgetător
Săgetătorii intră în luna august după un lung șir de evenimente mai neplăcute care i-au făcut pe acești nativi să se îngrijoreze chiar și pentru detalii care nu contau în mod normal.
Dar din fericire norii negri se vor risipi, va ieși soarele și pe strada Săgetătorilor și în acest fel vor avea și ei șansa să respire ușurați și să se bucure de fiecare zi, de parcă ar fi ultima.
Luna august este un mai potrivită pentru Săgetătorii care nu au obligații de familie și nici parteneri stabili. Ei vor reuși într-un timp foarte scurt să cunoască o mulțime de oameni cu care vor lega povești frumoase, dar care nu se vor materializa în ceva de durată foarte repede.
Pe cei din zodiac Săgetător îi așteaptă vești bune și la capitolul serviciu. Ei vor avea o perioadă foarte bună la birou, doar că lucrurile nu se vor întâmpla foarte repede, va fi nevoie de foarte mult efort din partea lor.
Lista de zodii norocoase se încheie cu Vărsătorul.
Ei vor începe în sfârșit să nu mai fie atât de independenți și vor avea de câștigat de fiecare dată atunci când vor asculta de sfaturile celor din jur. Luna august vine pentru Vărsători cu foarte multă încredere în propriile forte și cu reușite pe toate planurile.
Cei care sunt implicați în relații de dura vor decide să își oficializeze legătura. Vărsătorii vor fi mai eficienți în luna august dacă se vor concentra pe proiecte de grup și nu pe cele individuale.