Radio Simplu

Cel mai vechi angajat al Jandarmeriei Buzău și-a încheiat misiunea. După ce a schimbat cinci comandanți, Nea Ion pleacă la pensie în lacrimi

43 de ani de munca, iar mai mult de jumătate i-a petrecut la Jandarmeria Buzău. A iubit haina militară dar viața i-a ales alt drum si a ajuns să fie unul dintre cei mai iubiți angajați ai unității buzoiene de jandarmi. Nea Ion, cum îi spun cu toții, este mecanicul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

Din 1999, bărbatul cu mâinile de aur meșterește autospecialele de intervenție ale jandarmilor buzoieni. A început cu modele vechi pe care le repara la umbra unui nuc pe care chiar el l-a plantat . Cu anii, parcul auto s-a modernizat dar Nea Ion a ținut pasul. Recunoaște: uneori i-a fost greu, dar a citit, s-a documentat, a întrebat prietenii și le-a dat de cap. Din atelierul lui, acum unul dotat cu tot ce are nevoie, chiar și o mini stație de vulcanizare, nicio mașină nu pleacă nereparată.

Meseria de mecanic i-a plăcut. A ales-o încă din tinerețe. S-a școlit la Navrom Brăila. După absolvire a fost repartizat la ANIF, dar uniforma l-a atras mai mult. A ajuns la Jandarmerie, însă vârsta nu i-a mai permis să fie încadrat. Așa că Nea Ion a continuat ce a învățat: să meșterească. Și a făcut-o cu drag până astăzi.

După 22 de ani mecanicul unității iese la pensie. Este o zi tristă pentru Nea Ion. Deși știe că e o etapă firească și are nevoie de odihnă, plecarea din unitate e grea. Simte că iese dintr-o mare familie.

Nea Ion își închide atelierul cu gândul că și-a făcut meseria cu demnitate și că nu a supărat pe nimeni, deși în anii de muncă comanda unității s-a schimbat de cinci ori.

Ce a primit la plecarea la pensie? Nea Ion e tare emotionat! Vezi aici VIDEO