Radio Simplu

Cel mai impozant palat din cea mai bogată comună. Cum trăiește cea mai atrăgătoare milionară din România:

GALERIE FOTO (7)

Comuna Certeze din județul Satu Mare este una dintre cele mai bogate localități din România, cu sute de vile somptuoase, cu finisări și dotări ultramoderne. Aici, luxul și mândria sunt la ele acasă: fațadele caselor sunt placate cu marmură sau granit, iar majoritatea locuitorilor au în curțile lor mașini luxoase, din cele mai noi colecții.

Însă una dintre aceste vile luxoase iese în evidență mai mult decât oricare alta. Este vorba despre “palatul” Danei Cardoș, fiica milionarului Dan Vasile.

Dana Cardoș este moștenitoarea unei averi estimate la peste 70 de milioane de euro, așa că nu este de mirare că vila impozantă pe care și-a construit-o în localitatea natală este una absolut spectaculoasă.

Cu toate că vila milionarei nu se află pe strada principală din Certeze, aceasta este, de departe, una dintre cele mai spectacoluloase din zonă, dacă nu chiar cea mai impresionantă.

În plus, construcția este una cu mult bun gust, dovadă că la amenajarea ei au contribuit, cu siguranță, designeri și arhitecți pricepuți.

Potrivit presei locale, impozanta vilă a milionarei are zeci de camere, piscină dar și un cinema în aer liber.

Curtea este frumos amenajată, cu gazon, flori și arbuști ornamentali, iar fatadele clădirii au un aspect extrem de elegant.

Cu așa un palat în care să trăiești, Dana Cardoș are o viață de vedetă Hollywood. Pe profilul personal de Facebook, milionara postează deseori imagini din vacanțe din destinații exotice, dar și imagini în care își etalează frumusețea și eleganța.