Un câine adorabil din rasa Boxer care locuiește cu stăpânii lui în Brighton, Colorado, a adus în casă un furtun pornit și a udat toată casa – proabil încercând să își creeze propriul lui parc acvatic de distracții.
Pe pagina de Facebook a lui Roxy Dinkel și Gordon Steward, Winston poate fi văzut de camerele de supraveghere ale casei aducând furtunul din curte. Apa curgea peste tot, pe podeaua din lemn, pe pereți, dar Winston era foarte încântat de noua lui jucărie.
Unde era stăpâna lui, Roxy, în tot acest timp? La câțiva metri distanță, ocupându-se de grădină. Aceasta spune: am avut căștile pe urechi, așa că nu l-am auzit și nici nu l-am văzut. Am intrat în casă și totul era ud.
În filmuleț se poate vedea și celălalt câine al familiei, numit Norman, care pur și simplu stă și se uită cum fratele lui încearcă să transforme casa într-o piscină, dar nu are nicio intenție să i se alăture. Aproape toată mobila și podeaua de lemn era îmbibată în apă, în timp ce Winston arunca furtunul în aer.
Norman poate fi văzut ieșind din casă, gândindu-se, probabil, că nu vrea să se implice și să fie tras la răspundere pentru năzbâtia lui Winston. Într-un final, Winston, pentru că este un băiat bun, scoate furtunul afară și îl duce în locul de unde l-a luat.
Stăpânii lui spun că acesta adoră să se joace cu furtunul în timp ce este pornit și să împrăștie apă prin aer și asta este exact ceea ce a făcut, doar că în mijlocul casei, nu în curte, ca de obicei. Winston este cunoscut pentru comportamentul neadecvat și pentru faptul că încearcă mereu să își acopere urmele.
Acesta fură mereu pâinea de pe farfurie, dar are grijă să pună orice fel de capac sau folie care o acoperea înainte. În postarea de pe Facebook în care prezentau lumii întregi ce a făcut boxerul lor, descrierea era următoarea: Cine îți dorește un boxer alb pe gratis?
Bineînțeles, aceasta glumea, și, chiar dacă glumea, o altă familie ar fi trebuit să fie plătită să ia în grijă un câine care face atât de multă mizerie. Totuși, Roxy își iubește câinii și nu ar renunța la ei pentru nimic.
Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului, chiar dacă uită de limite atunci când sunt plictisiți și decid să se joace. Până la urmă, Winston a înțeles probabil că nu mai are voie niciodată să mai folosească furtunul.
Comentariile adresate acestui filmuleț sunt care mai de care mai amuzante. Unele persoane spun că Winston este băiat bun pentru că a scos furtunul afară atunci când a terminat, altele susțin că e băiat bun pentru că a vrut să ude în mod egal toți pereții din casă.
Mai sunt comentarii legate de atitudinea celuilalt cățel a cărui atitudine dezinteresată a amuzat pe toată lumea, dar și oameni care răspundeau propunerii în glumă de adopție a lui Winston. Se pare că acesta a câștigat multă popularitate și încurajate și puțini oameni au fost solidari cu stăpânii.