Radio Simplu

Care este primul județ unde va începe testarea în masă a populației

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba este prima din ţară care demarează, prin laboratorul propriu, testarea în masă, urmând să fie realizate zilnic, de săptămâna viitoare, până la 4.000 de teste, prin metoda ”pooling” utilizată internaţional.

Astfel, DSP Alba îşi propune ca, de săptămâna viitoare, să înceapă testarea la scară largă a populaţiei, pentru început în municipiul reşedinţă de judeţ, Alba Iulia.

Metoda ”pooling”, cea care va fi utilizată pentru realizarea testării în masă, este bazată pe protocoale internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi pe cele de cercetare ştiinţifică derulate de echipa de cercetători a Universităţii Ben-Gurion din Israel.

”Această metodă presupune amestecul de 8, 16 sau 32 probe recoltate de la tot atâţia subiecţi, astfel că se poate ajunge la testarea chiar şi a 4.000 de persoane pe zi. În acest demers, DSP Alba colaborează şi cu cercetători români, pentru îndrumare şi consultanţă”, se menţionează în comunicat.

Testarea, realizată din sponsorizări

Testarea de tip ”pooling” pusă la punct de DSP Alba va fi realizată exclusiv pe bază de sponsorizări ce provin de la primării sau firme private.

Bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii va fi folosit doar pentru testare conform algoritmului naţional.

Municipiul Alba Iulia este prima localitate inclusă în acest proiect-pilot. De altfel, Primăria Alba Iulia a demarat o primă achiziţie pentru cumpărarea a 5.000 de teste în acest scop.

Algoritmul de testare va fi stabilit de specialiştii epidemiologi ai DSP Alba.

Într-o primă fază, testarea se va adresa angajaţilor din instituţiile publice din municipiu care, prin natura meseriei, sunt mai expuşi riscului.

”Cu timpul, ne propunem să extindem testarea şi la populaţie. Există mai multe modalităţi de testare în masă, aceasta urmând a fi realizată pe grupuri de persoane cu legătură epidemiologică. Spre exemplu, va putea fi testat câte un membru din fiecare familie de pe o anumită stradă. Epidemiologii DSP Alba vor elabora un plan de testare propriu-zis, care va fi anunţat public la momentul oportun”, au precizat reprezentanţii DSP Alba.

Prin implementarea metodei ”pooling”, va putea fi monitorizat mai bine gradul de răspândire a virusului.