De cele mai multe ori avem impresia că putem discuta cu animalele noastre de companie, uneori purtăm conversații întregi cu ele. Atunci când avem o dilemă și doar câinele, pisica, hamsterul, papagalul sau orice animal am deține, este în jurul nostru, de ce nu am încerca să vorbim cu ei?
O privire, un mieunat, un lătrat, orice semn din partea lor poate fi considerat un răspuns, chiar dacă, cel mai probabil, nu are nicio legătură cu realitatea. Aceste creaturi fac parte din familie și, de cele mai multe ori, uităm că nu sunt oameni și că nu gândesc sau nu se poartă ca noi.
Totuși, se întâmplă mai rar să auzi că un câine, de exemplu, poate să cânte. Da, este, într-adevăr magnific, un cățel despre care stăpâna lui, Pam, în vârstă de 59 de ani, spune că poate să atingă anumite note după cântecul ei de la pian.
Pam, din Ohio, și-a adus câinele din rasa golden retriever, numit Oscar la concursul de talente “America’s Got Talent”, pentru că, aparent, acesta chiar poate să cânte. Totul a părut ca o poveste dintr-o carte cu copii. Cine ar crede că un câine poate cânta? Câinii nu cântă, poate păsările! Oamenii cântă, dar Pam a avut parte de șocul vieții ei atunci când a descoperit ce talente ascunse avea animăluțul ei.
Oscar este un câine normal în vârstă de trei ani. Îi place să se joace cu mingea, să meargă la plimbare și să alerge în parc. Această descoperire unică nu a fost făcută până în momentul în care Pam a început să ia lecții de pian, iar Oscar a început să-și arate talentul.
Stătea mereu pe lângă ea atunci când cânta, iar în momentul în care Pam a reușit să cânte o melodie întreagă, acesta a început să cânte cu ea! Abilitatea lui cea mai impresionantă este legată de faptul că acesta este în ton cu melodia pe care o cântă stăpâna lui. Sunetele produse de Oscar chiar erau asemenătoare notelor din care se cânta melodia de la pian.
Așadar, în momentul în care Pam și Oscar au intrat pe scena concursului “America’s Got Talent” împreună, jurații erau extrem de nerăbdători de a afla care este talentul acesteia. Pam a povestim imediat: „Oscar are un talent unic. Poate cânta atunci când eu cânt la pian, poate susține o notă, poate chiar și să bage un vibrato…”
Jurații au dost foarte sceptici la început, dar Simon are o slăbiciune pentru căței în special și a dorit să îi dea o șansă, spunând că este mereu ceea ce a vrut să vadă, un câine cântând. Acesta a spus: „nu vreau să am așteptări mari, dar nu glumesc. Fac parte din juriul acestui concurs de mult timp și am spus mereu că dacă vom găsi un câine care să cânte, asta ar însemna totul pentru mine.”
Acestea fiind spune, jurații i-au acordat undă verde concurentei Pam care l-a invitat pe Oscar alături de ea la pian. Încă de la primele acorduri acesta a cântat și a ajuns exact la nota la care era stăpâna lui. Uimitor, nu-i așa?