Radio Simplu

Autoturism cu numere de Brăila, ridicat de pe o stradă, în Londra. „Raportez când văd un român cu cazanul lui înscris pe România”

Românii sunt peste tot şi, deseori, în loc să se ajute şi să-şi facă unul altuia viaţa mai uşoară şi mai frumoasă în străinătate, îşi pun beţe-n roate. Asta i s-a întâmplat recent şi unui brăilean care, s-a trezit cu maşina ridicată de pe stradă, după ce un conaţional a sunat la poliţie.

Un autoturism cu numere de Brăila a fost ridicat de pe stradă la Londra, după ce un român a sunat la poliţie. Acesta s-a lăudat cu fapta lui pe un grup de Facebook şi a şi-a şi explicat gestul, în speranţa că nu va mai vedea urmă de autoturism înmatriculat în România, pe străzile din Londra.

Autorul „denunțului” în urma căruia s-a desfășurat acțiunea s-a arătat revoltat de faptul că el plăteşte mulţi bani asigurare şi toate taxele pentru autoturismul personal în Anglia, iar brăileanul scoate din buzunar doar 100 de euro în România, cu care „plăteşte asigurare şi alte cele”.

Mesajul românului din Londra a devenit viral şi pentru că s-a adresat asemenea unui plecat de prea mult timp în străinătate, căruia îi merge atât de bine încât îşi permite să râdă de bunurile conaţionalilor săi. Sau cel puţin, asta susţin o parte dintre membrii grupului „Români în Londra – UK”.

 

”Poliția din UK a declarat că oricine are cunoștințe cum că un rezident in UK circulă cu o mașină înscrisă în altă țară sa sune la politie şi să anunțe ca să se ia măsuri în cel mai scurt timp, adica să i se confiște mașina. Eu unu o să raportez/sun de fiecare dată când văd pe aici un român cu cazanul lui înscris pe România. Pai eu sunt mai fraier să plătesc asigurare şi toate cele aici şi tu vii cu cazanul tău din România unde cu 100 de euro plătești asigurare şi alte cele?”, a scris românul pe grupul de Facebook, potrivit ziarulromanesc.net.

Probabil, românul se aştepta să fie felicitat de toţi conaţionalii săi de pe Facebook, doar că nu a fost chiar aşa.

„Oameni buni, nouă ni se potriveşte o vorbă românească din bătrâni, râdem unul de altul ”, ”Suntem sclavii propriei noastre mentalităţi. Câtă prostie, Doamne. Invidioşilor slugarnici”, sunt doar câteva dintre comentariile primite la postare.