Radio Simplu

Au venit cifrele din diaspora de la ora 12:00. Cum arată ierarhia în acest moment

Peste 125.000 de români au votat până la ora 12:00

128.722 de persoane au votat în diaspora până la ora 12:00, în primele două zile de alegeri prezidențiale.

Acestora li se adaugă 17.503 români care au decis să voteze prin corespondență.

Pe primul loc în ceea ce privește prezența la urne se află din nou Italia, unde 24.048 de persoane au votat până în acest moment.

Următoarea poziție este ocupată de Marea Britanie, unde 22.037 de persoane au votat.

În primul tur, în jurul orei 12:00 abia se depășise pragul de 100.000 de persoane prezente la urne.

În Uniunea Europeană, o prezență la vot ridicată se înregistrează și în Germania (18.479) și Spania (16.736).

În Republica Moldova au votat puțin peste 10.000 de persoane.

Prezența la vot în timp real poate fi consultată mai jos.

Peste 110.000 persoane au votat până la ora 11:00

114.939 de români s-au prezentat la urne în diaspora până sâmbătă la ora 11:00, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

La fel ca în primul tur, comunitățile de români din Marea Britanie și Italia sunt cele mai active.

În Marea Britanie au votat până acum 20.705 români, iar în Italia 20.679.

De asemenea, prezența la vot este ridicată și în Germania (16.059) și Spania (14.599).

A doua zi de vot s-a încheiat deja în Noua Zeelandă, unde au votat până acum 89 de români. Urnele se vor închide în curând și în Australia.

Prezenţa la vot a românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale (1992-2014)

Participarea românilor din străinătate la alegerile prezidenţiale după 1989 arată o prezenţă mai slabă înainte de 2009 şi un trend de creştere începând cu scrutinul din acest an.

De asemenea, se observă că în intervalul 1992-2004 nu există diferenţe mari de participare între turul unu şi turul doi. La scrutinele din 2009 şi 2014 însă, prezenţa diasporei la turul al doilea s-a dublat faţă de primul tur.

Prezidenţiale 1992

  • Prezenţă primul tur: 43.882
  • Prezenţă turul al doilea: 46.106
  • Secţii de vot în străinătate: 121

Prezidenţiale 1996

  • Prezenţă primul tur: 72.358
  • Prezenţă turul al doilea: 84.957
  • Secţii de vot în străinătate: 176

Prezidenţiale 2000

  • Prezenţă primul tur: 33.169
  • Prezenţă turul al doilea: 16.331
  • Secţii de vot în străinătate: 152

Prezidenţiale 2004

  • Prezenţă primul tur: 40.869
  • Prezenţă turul al doilea: 40.149
  • Secţii de vot în străinătate: 153

Prezidenţiale 2009

  • Prezenţă primul tur: 95.068
  • Prezenţă turul al doilea: 147.754
  • Secţii de vot în străinătate: 294

Prezidenţiale 2014

  • Prezenţă primul tur: 161.262
  • Prezenţă turul al doilea: 379.116
  • Secţii de vot în străinătate: 294