Artista declară că ultimul an a fost pentru ea un adevărat „rollercoaster emoțional”.
„Eu am trăit într-un an cât alții în 10. Nașterea Clarei, stopul cardiac, revenirea pe scenă, nuntă, concerte și apoi separarea. Este foarte greu să existe acest rollercoaster emoțional și nu e ușor de gestionat. Nu m-am imaginat niciodată în postura de mamă singură și nu mi-am dorit acest lucru.”, a declarat Andreea Bălan, pentru Viva.ro.
Mama ei, cel mai mare sprijin în momentele grele
Totuşi, Andreea nu se dă bătută şi este hotărâtă să continue lupta cu greutăţile vieţii, alături de cele două fiice minunate pe care le are, dar şi alături de mama ei, care i-a fost mereu alături.
„Nu mi-am dorit să fiu o mamă singură și încerc să mă adaptez situației. Tot ceea ce fac este pentru binele fetițelor mele. Important este ca ele să nu simtă nimic din ce se întâmplă și să fie fericite.”, a mai mărturisit Andreea.
Andreea Bălan este recunoscătoare pentru faptul că mama ei o susţine necondiţionat şi o sprijină, atât în creşterea şi educaţia celor mici, cât şi în problemele din viaţa personală pe care le are de o vreme.
„Mama mea este cel mai bun sprijin în această perioadă. Ca de altfel, mama a fost prezentă din prima zi de viață a Ellei si a ajutat la creșterea lor zi de zi”, a mai spus Andreea Bălan.