Radio Simplu

Andreea Antonescu, declarații tranșante despre presupusa despărțire de iubit: „Nu suntem legați ombilical!”

Nu a dat încă cu pixul pe actul de divorț de afaceristul Traian Spak (37 de ani) , dar asta nu a împiedicat-o pe Andreea Antonescu (37 de ani) sa se îndrăgostească subit de ziaristul Stefan Manolache (26 de ani).

În ultima vreme, au apărut zvonuri în presă legate despre presupusa despărțire dintre Andreea Antonescu și iubitul ei. Cântăreața a infirmat ruptura prematură. Cei doi sunt împreună de nici două luni, însă „gurile rele” susțin că între ei ar fi apărut deja răcirea.

„El nu stă tot timpul după mine. Nu suntem legați ombilical. Are treabă! Sper că am demonstrat că nu sunt genul de femeie care să fie constrânsă vreodată de ceva sau cineva, nu suport să fiu ținută în hățuri. Fiecare persoană alege ce vrea în viața asta, fiecare persoană e cu programul ei”, a declarat Andreea Antonescu pentru Click!.

Andreea Antonescu, fericită în plin divorț
Cântăreața s-a împăcat cu ideea divorțului, ba chiar se declară la acest moment o femeie fericită și împlinită: „Eu nu am fost genul de persoană care se ascunde în spatele unei imagini. Am fost și sunt o persoană asumată în orice fel de situație. Îmi asum, orice om greșește. Orice om face și lucruri cu care nu se mândrește. Acum sunt o femeie puternică și fericită!”.

Andreea Antonescu și afaceristul Traian Spak au împreună o fetiță pe nume Sienna. Cântăreața a mărturisit că are o relație specială cu micuța ei prințesă.

„Sienna e cu mama la Galați. De abia aștept să ajung la ea. Am o relație specială cu fetița mea. Facem năzdrăvănii împreună, uneori mama ne și ceartă. Nu sunt ca alte mame, suntem foarte apropiate”, a mai declarat Andreea Antonescu.

Loading...