Radio Simplu

ANAF i-a executat pe austriecii de la Schweighofer pentru practici neconcurențiale. Compania susține că a plătit deja un milion de euro

Grupul austriac HS Timber Group (fost Holzindustrie Schweighofer) a pierdut definitiv procesul cu ANAF în care contesta o decizie de executare silită pentru o amendă uriașă.

Cancelarul austriac Karl Nehammer, omul care a interzis România în spațiul Schengen, a făcut recent o declarație aparent surprinzătoare. Oficialul spune că ”se face din ce în ce mai mare presiune asupra companiilor austriece în România” și că misiunea lui este de a apăra aceste companii.

HS Timber Group (fostă Holzindustrie Schweighofer) a pierdut în instanță meciul cu ANAF
Nehammer nu a dat nume, însă bănuielile s-au îndreptat către zăcămintele de gaze din Marea Neagră, pentru care OMV și-a dorit o modificare a Legii Offshore.

Probleme are însă și compania austriacă HS Timber Group, mai cunoscută după vechea denumire, Holzindustrie Schweighofer (la care a renunțat în 2019).

Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, compania care are ca principal obiect de activitate prelucrarea materialelor lemnoase, s-a trezit executată silit de ANAF pentru o amendă uriașă primită de la Consiliul Concurenței, despre care credea că deja a achitat-o. HS Timber Group a contestat în instanță executarea silită, dar anul acesta a pierdut definitiv procesul.

Compania austriacă fusese amendată cu 51,7 milioane lei de Consiliul Concurenței
În decembrie 2020, Consiliul Concurenței a sancționat 31 de companii de pe piața lemnului cu amenzi de 26,6 milioane euro, pentru practici neconcurențiale.

”Companiile își coordonau comportamentul prin schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă”, arată cei de la Consiliul Concurenței.

Cea mai mare amendă a încasat-o HS Timber Productions SRL care urma să plătească 51,7 milioane lei, adică 2,7657% din cifra de afaceri pe anul 2019. 13 companii, printre care și cea a austriecilor, au recunoscut acuzațiile de încălcare a legii concurenței și au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

HS Timber Productions SRL a transmis, la rândul ei că ”a identificat anumite nereguli” în procedurile interne de achiziție și au luat mai multe măsuri. De asemenea, compania anunța că a convenit ”o soluționare amiabilă” și își manifesta speranța ca ”acest capitol din istoria companiei” să se fi încheiat.

Judecătorii au dat dreptate fiscului: austriecii nu aveau dreptul la înjumătățirea amenzii
Din informațiile FANATIK, austriecii au plătit pe data de 11 ianuarie 2021 suma de 4.681.317 lei (peste 900.000 de euro, la acea dată), respectiv jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Totuși, pe 11 martie 2021, DGAMC a emis somație și titlu executoriu pe numele HS Timber Productions, pe motiv că nu a achitat întreaga sumă agreată cu instituția statului român.

În septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 a respins contestația la executare introdusă de HS Timber Productions SRL, motivând că aceasta nu poate beneficia de o reducere la jumătate a amenzii.

”Prin urmare, deşi persoana amendată, în speţă contestatoare, a îndeplinit, în termenul de 15 zile, obligaţia de a plăti jumătate din minimul legal al amenzii, totuşi, în condiţiile în care principiul ablaţiunii, reglementat de către disp. art.28 din OG nr.2/2001 raportate la disp. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018, nu se aplică amenzilor aplicate în temeiul disp. Legii nr.21/1996, rezultă faptul că, în speţă, actul juridic care are semnificația irevocabilă a unei plăți, nu atrage stingerea creanței fiscale reprezentând restul până la valoarea integrală a amenzii aplicate contestatoare”, se arată în motivarea instanței. În proces, Consiliul Concurenței a formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea ANAF, însă aceasta nu a fost admisă de instanță.

În iulie 2022, Tribunalul București a confirmat hotărârea de pe fond, decizia fiind definitivă.

”Presiunile” ANAF: mai multe nereguli în urma unor controale fiscale
Acesta nu este, însă, singurul litigiu dintre ANAF și fosta Holzindustrie Schweighofer. Potrivit portalului instanțelor, firma austriacă este implicată în mai multe procese cu fiscul românesc și cu Ministerul Finanțelor Publice, în care contestă acte administrativ-fiscale emise de autoritățile românești.

O parte dintre acestea au venit ca urmare a unor controale și inspecții fiscale, în care ”organul fiscal a interpretat eronat situația de fapt și natura juridică a clauzelor contractuale privind diferențele de volum ori transportul masei lemnoase”. În aceste cauze, a fost nevoie de realizarea unor raporturi de expertiză pentru a demonstra că în procesul de producție există pierderi mari de materie lemnoasă, care nu mai pot fi taxate potrivit legislației fiscale.

Fostul atașat economic al ambasadei se teme că ANAF va fi mai ”atentă” cu firmele austriece
În contextul tensiunilor legate de accesul României în Spațiul Schengen, comunitatea de afaceri și-a manifestat îngrijorarea că ANAF ar putea fi folosit ca o ”armă” împotiva celor aproximativ 3.000 de societăți cu capital austriac.

Johannes Becker, fost atașat al Ambasadei Austriei la București, a sugerat că ANAF ar putea fi mai ”atentă” la firmele din țara sa. El a invocat ”situații neplăcute”, cum ar fi controale ale fiscului românesc și o dificultate mai mare în a câștiga licitații, contracte publice, etc.

FANATIK a solicitat un punct de vedere din partea HS Timber Group (fost Holzindustrie Schweighofer) în legătură cu problemele pe care le are cu ANAF și i-a întrebat pe reprezentanții companiei dacă se simt vizați de afirmațiile cancelarului austriac Karl Nehammer. Aceștia nu ne-au oferit un răspuns până la momentul apariției prezentului articolul.