Radio Simplu

Amenzi noi în Codul muncii. Angajatorii riscă sancţiuni ce pot ajunge la 8.000 de lei

Angajatorii care concediază salariații pe motiv că își cer drepturile pe care le au conform legislației muncii vor risca tot amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei.

Codul muncii a venit cu numeroase modificări, cu vești bune, dar și proaste, în special pentru angajatori, care riscă sancțiuni severe dacă nu își îndeplinesc obligațiile, mai vechi sau mai noi.

Printre altele, au fost introduse amenzi noi, cum ar fi cea pentru neacordarea concediului de îngrijitor, ceva nou în Codul muncii. Este adevărat el nu poate fi, deocamdată, solicitat, pentru că nu există norme de aplicare, ele aflându-se în plin proces de elaborare, urmând să fie emise printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Muncii.

Dar, după ce acest ordin va fi publicat în Monitorul Oficial și va putea fi acordat celor care îndeplinesc condițiile legale, angajatorii care nu vor acorda acest nou drept salariaților vor risca amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei.

Altă amendă introdusă în Codul muncii face referire la încălcarea obligației de a acorda concediul paternal, un refuz din partea angajatorului fiind sancționată cu amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei.

Avocatnet amintește, în acest context, că această amendă pentru neacordarea concediului paternal pentru angajatorii – persoane juridice a fost introdusă în vară și în Legea 210/1999 privind concediul paternal, prin OUG 117/2022. Același cuantum al amenzilor a fost introdus și în Codul muncii prin Legea 283, astfel că neacordarea concediului paternal va putea fi sancționată indiferent de tipul angajatorului, persoană fizică sau juridică. Aceeași lege a introdus și prevederea legată de faptul că „acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului”, amenda de până la 8.000 de lei din Codul muncii fiind prevăzută și pentru încălcarea acestei prevederi.

Concedierea angajaților

În plus, angajatorii care concediază salariații pe motiv că își cer drepturile pe care le au conform legislației muncii vor risca tot amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei.

Sunt vizate concedierile din motive ce țin de exercitarea următoarelor drepturi ale salariaților: solicitarea detaliilor privind elementele din informarea prealabilă (nouă obligație a angajatorului), dreptul de a i se comunica, în timp util, detalii despre relația de muncă înainte de detașarea în străinătate, cererea de acordare a concediului de îngrijitor, pe motiv că și-au cerut oricare dintre drepturile prevăzute de Codul muncii, cele legate de perioada de probă sau faptul că solicită ca cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională organizate de firmă să fie suportate chiar de firmă.
Pe lângă aceste amenzi ce pot fi acordate angajatorilor, salariații care sunt concediați pentru oricare dintre aceste motive pot cere, în instanță, reintegrarea pe vechiul post, similar cu orice concediere nelegală.

Cea din urmă modificare legată de regimul sancționatoriu care poate fi aplicat angajatorilor face referire la concedierile bazate pe criterii discriminatorii sau discriminarea la locul de muncă.

Astfel, pentru orice discriminare pe criterii de etnie, culoare, religie, sex sau orientare sexuală, printre altele, directă sau indirectă față de un salariat, neacordarea drepturilor sau dezavantajarea unei persoane, hărțuirea sau victimizarea noile amenzi ce pot fi aplicate sunt cuprinse între 4.000 și 8.000 lei. Aceeași sancțiune poate fi aplicată și pentru concedierea pe motive de discriminare. Anterior modificărilor, amenzile erau cuprinse între 1.000 și 20.000 lei.