Radio Simplu

Adelina Pestrițu surprinde pe toată lumea și crede că orice femeie ar înțelege prin ce trece

Adelina Pestrițu are o căsnicie fericită alături de Virgil Șteblea, dar are în același timp tăria să recunoască că este o femeie geloasă atunci când apar femei în preajma soțului. Vedeta a vorbit deschis despre gelozie și despre conexiunea dintre Zenaida și tatăl ei.

Adelina Pestrițu a recunoscut un lucru pe care alte femei nu l-ar admite nici în ruptul capului:că este o fire geloasă. Nu același sentiment o încearcă atunci când vine vorba de relația pe care Virgil o are cu cea mai importantă femeie din viața lui: fetița lor, Zenaida.

„În general, dacă vorbim despre alte femei în apropierea soțului, da, sunt geloasă, pentru că orice femeie este geloasă, dar dacă vorbim despre relația pe care copilul meu o are cu tatăl ei, ar fi absurd să fiu geloasă. Mai vin persoane la mine și-mi spun că-și cer scuze și speră să nu mă supăr, dar Zenaida seamănă atât de mult cu Virgil. Pe bune? Este taică-su, adică logic că seamănă. Sunt mândră că seamănă cu el pentru că eu îl iubesc pe soțul meu și am făcut-o din iubire și e normal să-l văd pe el în miniatură”, ne-a povestit Adelina.

Adelina nu se simte ”discriminată” nicicum de faptul că fiica ei seamănă atât de bine cu Virgil Șteblea, așa cum se întâmplă în cazul altor femei. „Știu că sunt femei de genul ăsta, dar cred că este doar un motiv pentru care să se mai ia puțin de partenerii lor. Nu vreau să cred că simt acea gelozie pe copilul meu. Eu nu vreau să cred că sunt astfel de femei. Vreau să cred că există acele mame care se bucură că cei mici seamănă cu tatăl lor pentru că la un moment dat au văzut lucruri bune. Chiar dacă în unele familii s-au produs rupturi și mai sunt discuții, au văzut ceva bun în oamenii ăia, s-au îndrăgostit de ei. Categoric e o mândrie”, a mai spus bruneta, completând că pe măsură ce Zenaida crește, începe să ia și din trăsăturile ei. „Cei din jurul meu îmi spun că a început să semene și cu mine, dar eu nu-mi dau seama”.