Dragă Adela,
“Sunt Florin şi am 31 de ani. Am o iubită frumoasă, sexy şi foarte bună la pat. Toţi bărbaţii ar zice că e perfectă, dar pentru mine există o problemă. Nu pot să nu mă gândesc cum de a ajuns aşa de bună la amor. Oare cu câţi a fost înainte să fie cu mine? E atât de bună, încât aş putea crede că e «de meserie». Mă roade chestia asta. În plus, oriunde mă duc cu ea, nimeni nu mai vorbeşte cu mine, ea e în centrul atenţiei, mă simt prost. Oare stă cu mine doar pentru bani? Căci îi fac toate poftele, nu rezist… Ce crezi?”
Dragă Florin,
A mai zis cineva că iubita ta este “bună la pat” în afară de tine, ca să ai motive să-ţi faci griji? Faptul că tu o găseşti “bună” este pentru că, pur şi simplu, voi doi vă potriviţi din punct de vedere sexual. E foarte posibil ca un alt bărbat să o găsească plictisitoare, poţi să ştii? Fiecare are dinamica sexuală proprie, iar găsirea unui partener compatibil este, de multe ori, un noroc nesperat. În loc să te bucuri, tu îţi faci griji inutile. După cum povesteşti, iubita ta este foarte frumoasă şi îl are pe “vino-ncoace”. Poţi s-o condamni pentru asta? Când ai ales-o, nu te-ai aşteptat s-o admire şi altcineva? E pur şi simplu frumoasă, mai bine te mândreşti cu ea. Cât despre “lungul şir” dinaintea ta, el se află, de fapt, în imaginaţia ta. Pentru o femeie frumoasă, senzualitatea este natura ei firească. Bucură-te de ea şi lucrează asupra încrederii în tine, e cel mai înţelept.
Dragă Adela,
“Mă numesc Abel. Am o iubită de 19 ani, iar eu abia împlinesc 18 ani. Părinţii ei ştiu că ea e virgină, dar acum un an noi am făcut dragoste prima dată. E prea multă iubire între noi. Acum părinţii ei vor s-o ducă la ginecolog să vadă dacă mai e fecioară. Ei nu sunt de acord nici până acum cu relaţia noastră şi totuşi avem un an şi jumătate de iubire. O să iasă urât când vor afla că nu mai e virgină. Dă-mi un sfat, te rog…”
Dragă Abel,
Dacă iubita ta are deja 19 ani, deci e majoră, care-i problema voastră? Din punct de vedere legal, ei nu au dreptul să o ducă la ginecolog împotriva voinţei sale. Dacă o vor face, iubita ta poate chiar să-i dea în judecată. De fapt, din câte înţeleg eu, din cele câteva rânduri pe care mi le-ai trimis, relaţia voastră cu părinţii ei este problema. Este nevoie ca tu să dai dovadă de fermitate şi să vorbeşti cu ei. Spune-le că ai gânduri serioase cu fata, vino cu argumentul că deja aţi dovedit că vă iubiţi, din moment ce sunteţi de un an şi jumătate împreună. Ai putea chiar să le explici, în cazul în care au uitat cum e să fii adolescent, că opoziţia lor nu face decât să vă mărească dorul de a fi împreună. În plus, vârsta la care fetele îşi încep viaţa sexuală în zilele noastre este din ce în ce mai mică. De ce să dea vina pe tine, când toată lumea face aşa?
Dragă Adela,
“Mă cheamă Toni şi sunt un bărbat de 53 de ani. Nevastă-mea îmi spune că-s un golan înnebunit după sani. Că pe stradă sau la volan îmi fug ochii după toate femeile tinere şi uneori, ce-i drept, îi mai spun şi ei că mi-ar plăcea o bunăciune d-aia. Ea se supără rău şi crede că o înşel. Dar, de fapt, o înşel în gând, când fac amor cu ea. Îmi imaginez o blondă cu sâni mari sub mine şi uneori îmi vine să plec de acasă să-mi caut o bunăciune pentru o noapte. Oare sunt mulţi bărbaţi care au asta în cap? E normal? Răspunde-mi tu…”
Dragă Toni,
Faptul că te uiţi după femei arată că eşti un bărbat sănătos şi viril, că ai poftă de viaţă. Acesta n-ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru nimeni. Ce ar fi interesant pentru tine în această etapă ar fi să încerci să fii un pic mai discret. Dacă toată lumea îşi dă seama că ţie îţi alunecă ochii, ai un dezavantaj, inclusiv din partea “bunăciunilor” la care visezi. Spui că ai 53 de ani, cel mai probabil tinerele ţi se adresează cu “dumneavoastră”. Dacă vrei să le inspiri admiraţie şi dorinţă, ai nevoie să fii un pic impenetrabil. Ai încredere în energia pe care o emani, ea va trezi ce este de trezit. În schimb, dacă dai impresia că eşti dominat de propriile dorinţe, vei fi respins. Cât despre soţia ta, ea este, până la proba contrarie, femeia numărul unu în viaţa ta, prin urmare merită să-i arăţi tot respectul. În nici un caz nu trebuie să ghicească vreo clipă pe unde-ţi umblă ţie gândurile…