Totul s-a petrecut pe o plajă din Taiwan, aici, Serina Tsubakihara, o studentă din Japonia, era în vacanță pe insula Ishigaki, atunci când a pierdut aparatul foto, introdus într-o husă rezistentă la apă. „Făceam scuba diving și am pierdut camera când unul dintre prietenii mei a rămas fără oxigen și a avut nevoie de ajutor”, a povestit Tsubakihara.
Dar abia de aici înainte începe aventura de necrezut! Pierderea aparatului de fotografiat s-a petrecut în septembrie 2005, însă de atunci acesta a „călătorit” 250 de kilometri, fiind purtat de curenți, în cele din urmă fiind găsită de un grup de elevi de clasă primară, care curățau plaja: „Un băiat de 11 ani a găsit camera”, a povestit pentru BBC, profesoara Park Lee.
Arăta ca o piatră, acoperită de scoici. Au crezut că este distrusă de apă, apoi au descoperit cum să scoată camera din carcasa de protecție. Aparatul era complet funcțional și, culmea, cu bateria încărcată! Întorși la școală, copiii au postat pozele pe Facebook, cu un mesaj în chineză și japoneză. Într-o singură zi, mesajul a ajuns la studenta din Japonia. Impresionată, tânăra va călători în iunie în Taiwan, să le mulțumească personal copiilor și să recupereze camera, potrivit digi24.ro.
Întorși la școală, domnul profesor Lee și elevii au discutat despre ce ar trebui să facă. „Unii copii au spus să păstrăm aparatul, pentru că l-am găsit. Alții au sugerat să încercăm să-i găsim proprietarul. Ne-am așezat atunci și am stat de vorbă să vedem cum facem asta.“ Lee spune că prima dată i-a fost rușine să intre în pozele personale ale altcuiva și să le posteze, dar se pare că era singura variantă pentru a descoperi proprietarul. De vreme ce unele poze erau din Japonia, au crezut că proprietarul este japonez. Așaa că au postat mesajele în chineză și japoneză. Postarea a fost distribuită de 10.000 de ori iar într-o bună zi au descoperit proprietarul care a promis că în luna iunie va merge, împreună cu același aparat foto, în Taiwan să le mulțumească profesorului și elevilor săi, potrivit cotidianul.ro.
„Nu-mi venea să cred“, a declarat pentru BBC proprietara aparatului, Serina Tsubakihara. „Am fost foarte suprinsă când prietenii mei mi-au spus despre asta și mi-au trimis o postare cu pozele mele din aparat“.