Radio Simplu

Cine este, de fapt, Radu Palaniță, câștigătorul de la Românii au Talent…

Mecanicul auto Radu Palaniță, care l-a impresionat cu vocea sa pe Florin Călinescu și l-a făcut să apese Golden Buzz-ul, a câștigat Românii au talent, sezonul 10.

Radu Palaniță a câștigat premiul cel mare – titlul de ”cel mai talentat” și suma de 120.000 de euro.

Pe locul 2, s-a clasat Siena Vușcan (20.000 de euro), iar pe locul 3 (10.000 de euro) – Mihai Țigaret.

”Nu cred că îmi ajung cuvintele pentru a mulțumi tuturor. Pentru faptul că eu am oferit oamenilor multă emoție, aceștia nu au întârziat să-mi întoarcă serviciul, copleșindu-mă cu mesaje de susținere, admirație și încurajare. Un schimb de emoții. Le doresc tot binele din lume, să aibă încredere în mine în continuare și promit că am să fiu acolo să-i alin, să-i bucur și să-i încânt de fiecare dată, cât va fi posibil”, a spus Radu.

”Îmi voi cumpăra o casă, îmi voi ajuta familia și prietenii și voi ajuta și o familie nevoiașă. Întotdeauna am ajutat oamenii, necondiționat, pentru că sunt om”, a declarat recent Radu Palaniță, întrebat ce va face dacă va câștiga marele premiu.

Radu Palaniță are 44 de ani, este mecanic auto, meseria pe care a învățat-o de la tatăl său, si locuiește în București. În general, este o persoană retrasă, dar aseară l-a impresionat pe Florin Călinescu, cântând magistral un hit din repertoriul lui Tom Jones.

„Nu am niciun fel de studii muzicale, însă am aflat că pot să cânt în urmă cu 4 ani și jumătate, într-un bar de karaoke. De atunci, la fiecare sfârșit de săptămână, frecventez locații de karaoke unde cânt alături de prieteni. Mi-am dat seama că vreau să încânt oamenii cu muzica mea” a declarat concurentul.

„Eu îți mulțumesc că ai făcut acest pas. (…). Se întâmplă următorul lucru, măi, copii: deci, câteodată, știi, nu trebuie să lași doar pe mâna destinului sau pe mâna eu știu cui… știi? Și atunci, eu vă spun ceva: eu, cel puțin, de un mecanic auto am nevoie, da! Vreau să te responsabilizez”, a spus Florin Călinescu.