Radio Simplu

Un bărbat din Târgovişte s-a dus băut la examenul auto! Explicaţia lui este năucitoare

Un bărbat din Târgovişte care a rămas fără permis de conducere din cauză că a fost prins băut la volan a mers la examen tot băut. Omul spune că a vrut să îşi obţină permisul în aceleaşi condiţii în care l-a pierdut. Avea o alcoolemie de peste 1 atunci când l-au depistat poliţiştii. Oamenii legii i-au întocmis dosar penal.

Bărbatul de 40 de ani din Târgovişte a trecut cu bine de proba teoretică a examenului, dar la proba practică, s-a prezentat băut bine. Explicaţia lui este năucitoare.

”Dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luam înapoi, na”, spune bărbatul.
Instructorul auto spune că nu a simţit că bărbatul este beat, pentru că amândoi purtau mască.

La fel au reacţionat şi ceilalţi candidaţi la examenul practic.

Doamne fereşte! Inconştient, nu ştiu. El ce a crezut, că îi trec emoţiile, sau cum? Păi dacă el a băut acum, înainte să dea de permis…”, spune o candidată.

Etilotestul a arătat că bărbatul avea o alcoolemie de peste 1.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal şi va fi cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Loading...