Radio Simplu

De ce miros câinii părțile intime ale oamenilor! Motivul te va lua prin surprindere

Cel puțin o dată, majoritatea oamenilor au fost victime ale unui câine curios, foarte interesat să-i miroasă părțile intime decât să îi dea laba. Sigur ai trecut și tu prin asta și-ți aduci aminte de sentimentul de rușine din acel moment, ca să nu mai vorbim de faptul că te-ai înroșit tot la față.

Când se întâmplă asta, primul lucru care-ți trece prin cap este acela că animalul nu a fost bine instruit, dar asta este departe de realitate. Acest comportament al animalelor este contrar a ceea ce foarte mulți oameni cred.

Câinii nu au nici o idee despre cât de mult ne deranjează să ne miroasă la spate sau lângă cot. Ei fac asta din instinct. Ei caută de fapt informații despre persoană, la fel cum o fac și cu speciile lor.

Studiile asupra câinilor confirmă faptul că mirosul este simțul predominant la câini, ceea ce-i determină să vrea să recunoască prin intermediul nasului tot ceea ce-i înconjoară. Din acest motiv, ei tind să miroasă părțile intime ale oamenilor și animalelor, pentru a obține informațiile de care au nevoie.

Mirosul lor este atât de acut, încât unii fermieri se folosesc de asta petru a identifica vacile în stadiul de ovulație și să profite de perioada lor fertilă foarte scurtă, pentru a le aduce un însoțitor cu care să se reproducă.

Deși pare nebunesc, oamenii se simt lezați atunci când un câine le miroase părțile intime. O femeie din SUA chiar a dat în judecată un proprietar de câine din cauza acestui fapt. A declarat că s-a simțit agresată.

Dacă deții un câine care-i face pe alți oameni să se simtă incomod, trage-l de guler sau de lesă, pentru a înțelege că nu este bine ceea ce face. Dar trebuie să știi că nu există nimic pervers în faptul că un câine miroase părțile intime ale unui om, ci doar încearcă să obțină informații despre el.

Care este CÂINELE PERFECT pentru tine, în funcție de ZODIE!

Vrei să-ți iei un câine, dar nu știi ce rasă să alegi? Pe lângă frumusețea unui câine, e important ca personalitatea lui să se potrivească cu a ta, dar și cu stilul de viață pe care-l ai, astfel încât să nu existe impedimente în calea relației voastre. Există foarte multe teste care-ți spun ce rasă de câine ar trebui să alegi în funcție de personalitatea ta, dar noi îți propunem altceva – să afli ce rasă de câine ți s-ar potrivi în funcție de zodia ta! Zodiile și personalitățile câinilor au foarte multe lucruri în comun, iar din acest articol, le vei descoperi și tu!

Berbec

Câinele potrivit pentru tine este Ciobănesc Australian. Este un câine de vânătoare prin natura sa, iar asta înseamnă că este încrezător, hotărât, plin de sine și de energie, la fel ca și zodia ta. Dar trebui să ai grijă – dacă micul tău prieten nu-și face exercițiile sale suficient de mult, s-ar putea să fie puțin cam indispus.

Taur

Câinele potrivit pentru tine este Ciobănesc de Berna.Taurul are nevoie de un animal de companie care este liniștit, cu picioarele pe pământ și cu care poți ieși ușor la plimbare. Știm că poți fi puțin sensibil, dar află că acest câine este ușor de dresat, ceea ce-l va face și afectuos. Și mai știm și că poți fi un pic leneș, dar nu-ți face griji – ciobănescul de Berna poate fi o canapea extrem de confortabilă.

Gemeni

Câinele potrivit pentru tine este Chihuahua. Tu ești un semn care are 2 personalități într-una. Având în vedere natura ta schimbătoare, te vei conecta instantaneu cu un Chihuahua (și vei simpatiza și cu schimbările sale de dispoziție). Acești câini pot fi distractivi și plini de viață într-un minut, dar posesivi și suspicioși în celălalt.

Rac

Câinele potrivit pentru tine este Yorkshire Terrier. Ești un semn dificil de cunoscut, având în vedere că și personalitatea ta are multiple fațete, deci este logic că și câinele tău ar trebui să aibă aceleași trăsături. Adorabilul Yorkie poate fi mic, dar are o personalitate autentică. Pe de o parte, sunt companioni plini de viață și fericiți, dar pe de alta, pot fi încăpățânați și greu de antrenat.

Leu

Câinele potrivit pentru tine este Husky Siberia. Tu ești pasional și dominator, deci ai nevoie de un câine care să-și dorească să fie vedeta spectacolului. Un câine Husky este cald și prietenos, la fel ca tine. Dar trebuie să te avertizăm – această rasă poate fi egoistă și încăpățânată dacă nu face cum vrea el. Poți să te regăsești în această trăsătură, nu-i așa?

Fecioară

Câinele potrivit pentru tine este Shiba Inu. Această rasă japoneză este dornică de joacă și introspectivă, și este partenerul perfect pentru Fecioara inteligentă și blândă. La fel ca și proprietarului său, unui Shiba îi place să-și folosească mintea pentru a rezolva probleme dificile. Deci, nu fi surprins dacă va găsi o cale către sertarul tău de șosete, indiferent dacă te asiguri că este bine închis.

Balanță

Câinele potrivit pentru tine este un Pudel Mix. Te vei îndrăgosti imediat de un pudel „amestecat” (Goldendoodle, Cavapoo sau Labradoodle). Ca și tine, acești câini sunt fermecători și inteligenți. Ei doresc socializare și afecțiune, dar sunt și foarte reticenți uneori. Sunt fericiți să se joace ore întregi cu tine sau doar să se instaleze comod în poala ta. Sună bine, nu?

Scorpion

Câinele potrivit pentru tine este Ciobănesc German. Ca și zodia ta, ciobănescul german este un lider curios, încrezător și natural. Rasa este, de asemenea, una dintre cele mai devotate și curajoase dintre toate. Ca și scorpion, poți fi puțin neîncrezător și sceptic față de ceilalți, dar te vei simți întotdeauna în siguranță și iubit de ciobănescul tău german.

Săgetător

Câinele potrivit pentru tine este Golden Retriever. La fel ca și semnul tău, această rasă de câine este loială, energică, fermecătoare și curioasă. Golden Retrieverul tău nu vrea nimic mai mult pe această lume decât să te facă fericit și să te simți iubit, ceea ce-l face perfect pentru personalitatea ta extrovertită și generoasă. Împreună, veți putea explora și căuta aventuri în fiecare zi!

Capricorn

Câinele potrivit pentru tine este Bulldog Francez. Ca și semn zodiacal, ești un partener bun și de încredere, de aceea micul tău francez fidel și iubitor de atenție va deveni cel mai bun prieten al tău. În plus, acest câine jucăuș și adorabil va scoate la iveală cea mai jucăușă latură a personalității tale, și te va scoate din rutină.

Vărsător

Câinele potrivit pentru tine este Chow Chow. Punctele tale forte sunt independența și originalitatea, de aceea, din când în când, îți dorești să ai și timpul tău pentru tine. Așadar, un Chow Chow cu personalitatea sa loială este completarea perfectă pentru tine. El este un companion grozav, însă caută să fie și independent.

Pești

Câinele potrivit pentru tine este un Cavalier King Charles Spaniel. Tu petreci atât de mult timp având grijă de alții și luând în considerare nevoile lor, încât este timpul să lași pe altcineva să-ți poarte ție de grijă. Cavalierul este definiția unui câine de talie, ceea ce-l face partenerul perfect pentru un semn empatic și grijuliu ca tine. Acest câine iubitor nu va adora nimic mai mult decât să se plictisească de stat în poala ta.

loading...

Redactia Radiosimplu

Add comment