Radio Simplu

Câte dintre aceste lucruri dezgustătoare ai făcut și tu?

Trebuie să recunoaștem că deși avem impresia că în general bărbații reprezentând masculinitatea trebuie să își murdărească mâinile în activitățile lor, ei de multe ori nu fac la fel de multe lucruri dezgustătoare precum, noi femeile. Chiar dacă ne placem sau nu să recunoaștem, posedăm anumite obiceiuri pe care ei nu le-ar înțelege.

 

Deși știm deja că multe dintre obiceiurile noastre sunt mai degrabă scârboase în ochii celorlalți, alegem să le facem deoarece ne aduc o anumită plăcere pe care nimeni nu o înțelege, decât tot noi, femeile. Dacă și tu ești femeie, trebuie să citești lista de mai jos și să recunoști că ai făcut măcar jumătate dintre lucrurile menționate.

 

Nu este nevoie să negi pentru că știm deja că măcar o dată în viață ai trecut și tu prin aceleași situații. Doar aruncă-ți o privire peste lista de mai jos și vei putea vedea că avem dreptate când spunem că și tu te vei regăsi.

 

1. Ne place să trăim la limită – probabil și tu ți-ai dat seama că te afli într-o grabă uimitoare atunci când ești la menstruație și ieși din duș. Te miști cât mai repede pentru a folosi un tampon sau un absorbant pentru a nu te murdări instantaneu.

 

2. Nu avem grijă de lenjeria noastră intimă – multe femei, din păcate nu își mai aduc aminte ultima dată când și-au spălat un anumit sutien. Este adevărat, dacă el arată bine, nu prea încercăm să ne mai aducem aminte când l-am spălat ultima dată.

 

3. Crampele menstruale – crampele menstruale pur și simplu sunt groaznice nu numai din punctul de vedere al durerii pe care ni le provoacă, dar mai există și alte efecte secundare precum diareea neprevăzută.

 

4. Ne uităm în toaletă – acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori tot când suntem la menstruație. Știm deja că ceea ce vom vedea nu ne va plăcea, dar asta nu ne împiedică să nu ne aruncăm privirea în toaletă și să ne creăm singure un sentiment de dezgust.

 

5. Ies foarte multe lucruri din noi – de multe ori după ce nasc, femeile tind să elimine anumite materii reziduale care pentru un necunoscut ar putea părea dezgustător, însă după ce aduci pe lume o viață, nimic ce iese din vaginul tău nu te mai surprinde.

 

6. Secretul legat de păr – pe acesta chiar nu poți să îl negi deoarece toate îl facem. Cu o zi înainte să ne spălăm pe cap, ne place să ne scărpinăm atât de tare încât mătreața sare peste tot și ne rămâne pe sub unghii. Da, este dezgustător, dar toate o facem.

 

7. Probleme de flatulare – atunci când o femeie elimină gazele intestinale, există posibilitatea ca ele să rămână blocate în vulvă și să iasă prin față; cu siguranță bărbații nu ar putea înțelege asta niciodată!

 

8. Ne place să ne stoarcem coșurile și punctele negre de pe față – nu știm de ce, dar acest lucru ne aduce o plăcere nemărginită. Nu numai că ne place să ne facem asta nouă însene, dar tentația este atât de mare, încât aplicăm acest obicei și pe alte persoane.

 

9. Ne mirosim în locuri ciudate – nu cred că sunt singura care își miroase cerceii atunci când și-i scoate, nu-i așa? Mirosul pe care îl simt este unul chiar dezgustător și nu înțeleg de unde provine, însă trebuie să recunosc că fac asta de fiecare dată.

 

10. Nu ne spălăm părul atât de des pe cât ar trebui – multe femei aleg să stea zile în șir cu părul nespălat din comoditate, lene sau lipsa timpului. De aceea, ele aleg să folosească șamponul uscat care în ultima perioadă a devenit un miracol pentru multe dintre noi.

 

Add comment