Inevitabilul s-a produs și așa cum era de așteptat Alin de la Insula Iubirii a spart gheața și a făcut primele declarații, în exclusivitate pentru REDACTIA.RO, după toate imaginile care au apărut cu el și cu Bianca pe mediul online. Ispita care i-ar fi distrus relația concurentei cu Marius Moise a dat cărțile pe față și a făcut o serie de mărturisiri care ar putea să îi șocheze pe toți cei care îl admiră.
S-a detonat bomba iar noi suntem primii care avem informațiile calde cu privire la relația dintre Bianca Giurca și Alin Simoiu. Răspunsurile la toate întrebările care au apărut în ultima perioadă în mediul online sunt pe cale să se afle, după ce ispita a lăsat garda jos și a explicat pe larg ce se întâmplă, de fapt. După ce a lămurit situația cu Bianca, Alin nu l-a ratat nici pe Marius Moise, având o reacție neașteptată la adresa „oponentului” său.
Adevărul despre imaginile cu Bianca Giurca și Alin Simoiu din Nuba
În urma finalei spumoase care a fost difuzată duminică pe Antena 1, telespectatorii au rămas cu multe întrebări legate de relația dintre Bianca și Alin. Dacă pe insulă păreau că s-au îndrăgostit unul de celălalt, în declarațiile pe care le-au făcut după 6 luni de la terminarea filmărilor aceștia susțineau altceva. REDACTIA.RO are primele mărturii ale ispitei care a simțit să lămurească lucrurile odată pentru totdeauna.
Dar să o luăm cu începutul, mai exact cu ultimul podcast postat de Speak, Florin Ristei și Radu Bucălae pe YouTube. Se pare că Nuba este o locație pe care Ristei și bunul său prieten au simțit nevoia să o viziteze sâmbătă, moment în care au dat nas în nas cu nimeni altul decât Alin. Potrivit declarațiilor făcute de Speak, acesta ar fi venit în căutarea Biancăi, după ce mai multe persoane i-ar fi spus că aceasta se află în locația respectivă.
„A venit Alin la noi la masă. Și îl întreb: ‘Ce faci aici?’ și el zice: ‘Mi-a scris lumea că e Bianca aici’”, a povestit Speak în podcastul de pe YouTube, alături de Radu Bucălae și Florin Ristei.
Alin neagă cu vehemență totul. Vezi continuarea pe redactia.ro
Ispita de la Insula Iubirii dă de pământ cu Marius Moise
Din acest triunghi amoros nu putea lipsi nici Marius Moise, cel alături de care Bianca a trăit o poveste foarte frumoasă de dragoste. După despărțirea care a avut loc la Insula Iubirii, cei doi și-au mai dat o șansă, dar fără niciun rezultat. Bruneta sexy se bucură acum din plin de viața frumoasă pe care Bucureștiul i-o oferă și din când în când mai dă nas în nas cu Alin.
Marius nu pierde deloc timpul și a început să facă tot felul de dezvăluiri pe TikTok în care explică faptul că nu s-ar mai putea împăca cu o femeie care continuă să se întâlnească periodic cu bărbatul care i-a spart casa.
„Nu poți să zici că te împaci cu mine și tu ieși cu persoana care mă deranjează cel mai mult în club din trei în trei zile. Cum adică vrei să te împaci cu mine dacă tu te duci la Nuba și ești cu Alin, te duci la Breeze și ești cu Alin? Nu înțeleg. Una zici și alta faci”, a fost reacția explozivă a lui Marius Moise pe TikTok. Nici Alin nu a putut sta departe de aceste declarații dure făcute de fostul concurent de la Insula Iubirii, așa că a sărit, așa cum era de așteptat, în apărarea Biancăi. Ispita îl acuză pe Marius Moise că face tot acest „circ” pentru simplul fapt că Bianca nu își mai dorește o relație cu el, motiv pentru care încearcă să își apere într-un fel sau altul onoarea.