Radio Simplu

O pereche de dansatori a făcut o întreagă sală de spectacol să-i ovaționeze la scenă deschisă! Pe cât de mici, pe atât de talentați!

Yasha Jeltuhin și Daniela Avanzini au început să danseze împreună la doar trei ani. Yasha spune despre partenera sa că are o atitudine de șefă, ceea ce face deliciul publicului. Yasha Jeltuhin și

Daniela Avanzini au participat la emisiunea Americas Got Talent cu o rutină de Samba și Jive, dar adaptate la muzică modernă.

Cei patru membri ai juriului, Howard Stern, Heidi Klum, Mel B, și Howie Mandel au votat da pentru cei doi și i-au trimis direct în edițiile din Vegas.

Membri juriului unei astfel de emisiuni au văzut cam tot ce se poate vedea atunci când bine vorba despre artiștii incredibili, talentați sau mai puțin talentați care vin la audiții.

Dacă vă îndoiți de realitatea emisiunii, ei bine, concurenții trec prin multe probe înainte să ajungă la audițiile televizate din fața juraților.

Trebuie să recunoaștem că nu este ușor pentru concurenți să impresioneze membri juraților și publicul, cel puțin nu atât de ușor pe cât cred spectatorii atunci când privesc emisiunea de acasă.

Totuși, unul dintre momentele care nu dezamăgește niciodată este acela în care doi copii talentați dansează cu multă pasiune în fața juraților și a publicului.

Acesta a fost și cazul lui Yasha Jeltuhin și Daniela Avanzini. Deși pot fi considerați extrem de mici, înălțimea lor este indirect proporțională cu talentul lor.

Bineînțeles, această pereche este absolut adorabilă, dar sunt și extrem de talentată și nu putem să negăm asta.

Cei doi copii au dansat împreună încă de când aveau trei ani și, așa cum se poate vedea și în imagini, munca lor a dat roade.

Atunci când melodia lui Pitbull “Shake Señora” începe, cei doi au reușit instant să uluiască pe toată lumea, dar, pe măsură ce dansul înainta, melodia s-a schimbat și Tina Turner s-a auzit în boxe.

Nimic nu este mai important pentru copii decât să își urmeze pasiunea de la o vârstă fragedă, mai ales dacă au susținerea tuturor, talent și plăcere de a munci.

Poate că unii părinți consideră că odraslele lor ar trebui să petreacă acele ore pe care Yasha și Daniela le petrec la antrenament jucându-se cu ceilalți copii.

Dar oare care sunt cei care își vor vedea visul cu ochii? Ei bine, cei doi copii au avut un început minunat prin emisiunea de talente.

Deși au fost eliminați pe parcursul emisiunii, cei doi dansatori au un viitor strălucit în față.

Aceștia au cucerit publicul prin sinceritatea și șarmul cu care au apărut pe scenă, dar și prin mișcările și piruetele periculoase.

Dansul lor nu a constat doar în pașii de samba și jive simpli, ci și în ridicări și piruete complicate, destul de avansate pentru vârsta lor.

Publicul a rămas fără cuvinte atunci când a văzut ce sunt acești copii capabili să facă, la vârsta lor. Heidi Klum, una dintre jurate, i-a lăudat spunând mereu – extraordinar, wow, extraordinar.

O sală întreagă i-a aplaudat, ridicându-se în picioare. Mai mult, personalitatea celor mici i-a cucerit total pe jurați.