Radio Simplu

Moment EMOȚIONANT! Un avion plin de români cântă împreună în drum spre Anglia…Îți dau lacrimile!

Spectacol total în timpul unui zbor spre Londra de la Satu Mare al companiei Wizz Air. Un cunoscut taragotist sătmărean a scos taragotul. Apoi, ajutat de un violonist, i-a făcut pe toți cei din avion să colinde.

Toată lumea a cântat la unison cu instrumentiștii. Spectacolul dat de aceștia s-a desfăsurat aproape pe toată durata zborului de la Satu Mare la Londra.

Când pleci din țara ta, n-ai cum să ocolești momentul când oricât de frumos, oricât de nou, oricât de magnific este unde ești, ți-e dor. Azi mi-e dor. Mi-e dor de România, mi-e dor de tata, mi-e dor de mama, mi-e dor de cățelul meu, mi-e dor de ora de acasă, mi-e dor de noapte și de stele, mi-e dor de străzi, de gustul laptelui de acasă, mi-e dor de bunica, de farfuriile ei. Mi-e dor de liliacul din fața geamului, de soba rece, de un covrig cu chișleag, mi-e dor de felul ploii de-a ploua acasă, mi-e dor de-un zumzet al unui radio românesc, de cărțile din bibliotecă, mi-e dor de toate cănile cu apă băute din fântână, mi-e dor de banii românești, mi-e dor de limba mea.

Mi-e dor de locul unde nu sunt român, ci sunt doar fata de pe bicicleta, fata cu o rochie, fata cu o carte și-un cățel. Mi-e dor de bucățica mea de pământ, acolo unde am crescut, unde m-am clădit, unde aparțin atâtor oameni și atâtor amintiri.

Când pleci, devii român. Și nu mi-e rușine să fiu român. Doar că mi-e greu să fiu… doar român. Atunci când pleci, o iei de la capăt. Devii doar un strain. Nu mai ești fiul, vecinul, prietenul, colegul, șeful, nepotul, cunoștiința sau fratele cuiva. Ești doar: românul. Străinul care a bătut peste 3.500 de km să trăiască un timp în altă țară.

Trebuie să înveți să trăiești în acest loc nou. Trebuie să înveți oamenii, străzile, prețurile, gustul pâinii, bătaia vântului, strângerile de mână, simțul umorului, salutul dintre vecini, ora la care vine poștașul, ora la care apune soarele. Totul în jur e altfel. În fiecare zi simt cum țopăi într-un abecedar al acestei țări în care singură m-am aruncat. Aici nu sunt decât un școlărel care silabisește greșit și se uită cu ochi mari în jur. În spatele sufletului, adun într-un caiet dictando toate definițiile noii mele lumi. Scriu ordonat, caligrafic, așa cum scriam în micul vocabular de la școală. Pe coperta caietului îmi stă scris doar numele, vârsta și țara de unde am venit. Pe lângă cele câteva lucrușoare din valiză, atâta am mai putut adduce cu mine. Atâta sunt aici.

Azi am obosit. Am obosit să învăț cine e Laura în lumea nouă în care trăiesc. Am obosit să înțeleg Islanda. Închid caietul, închid manualele, închid ochii. Mi-e dor de poarta casei, de sora mea, de prietenii mei, de pisicile prietenilor mei, mi-e dor de mașinile cu număr românesc. Mi-e dor de câmpurile noastre, de flori și de copaci, mi-e dor de o înghețată la 1 leu, mi-e dor de parcul de lângă bloc, de copiii de lângă bloc, de câinii din cartier. Mi-e dor de bicicletă, de tarabele din piață, mi-e dor de cireșe, de trenurile noastre.

Azi mi-e dor. Mi-e dor de mine, cea de acasă.

Redactia Radiosimplu

Add comment