Radio Simplu

7 semne conform cărora te întâlnești cu o persoană rea

Cu toți am auzit sau am văzut răul în diferitele lui forme. Începând de la basme, am auzit încă de când eram copii despre rău și mai apoi la conștientizarea faptului că există oameni care decid să omoare persoane nevinovate. Răul apare în multe forme și de cele mai multe ori este observat încă de la început.

 

Să te confrunți cu răul nu este ceva care merită recomandat. O persoană rea poate fi abuzivă din mai multe puncte de vedere. Desigur, dacă te afli într-o relație abuzivă, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te retragi. Dar ceea ce este și mai bine constă în a observa semnalele de alarmă pe care ți le transmite o persoană rea.

 

Dacă și tu ai bănuieli în această privință, atunci ar trebui să citești lista de mai jos și să observi dacă poți identifica semnele de mai jos în posibila ta relație. Dacă ele se adeveresc, atunci sfatul nostru este să pui capăt unei astfel de interacțiuni.

 

1. Negarea realității

Ceea ce este real și ceea ce nu este reprezintă lucruri cu care o persoană rea sau abuzivă nu va fi de acord niciodată cu tine. Pentru ea, acest lucru nu poate fi dezbătut. Indiferent câte dovezi ai putea aduce pentru a-i schimba părerea, mereu vei fi cel care greșește. Nimic nu îi poate schimba ideile incorecte.

 

2. Modelarea faptelor

O persoană rea sau abuzivă va modela lucrurile astfel încât să pară mai deșteaptă și mai bună decât tine. Dacă un lucru nu le confirmă sau aprobă părerea, atunci el va fi modelat în cu totul altceva. Asta înseamnă că propriile lor teorii și povești deseori sunt însoțite de fapte scandaloase.

 

3. Ascunderea informațiilor

Atunci când se confruntă cu unele fapte care ar putea să îți schimbe părerea despre ea, o persoană rea va ascunde acele informații sau le va modifica, așa nu va risca să te piardă. Nu va recunoaște niciodată o minciună și va ține secrete anumite informații pentru a folosit ignoranța în avantajul ei.

 

4. Te va amăgi

Dacă acea persoană va descoperi anumite informații pe care le-ar putea folosi, mereu va încerca să te amăgească cu ele pentru a te face să te simți speriat, singur și vulnerabil. Astfel, ea va fi singurul tău sprijin, făcându-te dependent de ea.

 

Chiar dacă este adevărat sau nu, în final vei începe să crezi aceste lucruri. Când faci asta, îți vei crea inamici în cap, ajungând să crezi că tot ceea ce ai făcut până acum a fost greșit.

 

5. Minciunile constante

Această persoană inventează minciuni pentru a proteja modul în care te gândești la ea și pentru a te controla. Ea nu poate să spună o poveste fără să adauge o mică minciună. Uneori va recunoaște că a mințit, dar va explica asta printr-o altă minciună și pentru a te face să îți pară rău pentru ea.

 

6. Nu simte nicio remușcare

Nu are nicio remușcare față de nimeni pe care l-au rănit sau pentru oamenii pe care este pe cale să îi rănească. Pentru astfel de persoane, oamenii în general sunt doar niște pioni și se hrănesc cu energia pozitivă pe care aceștia o au, extrăgând toată bucuria din ei.

 

7. Evită responsabilitățile

Oamenii răi nu își asumă responsabilitatea față de oamenii pe care i-au rănit sau față de relele pe care le-au comis. În minutul în care încep să simtă puțină vină, ei o redirecționează înainte ca vina să devină un sentiment covârșitor.

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: