Radio Simplu

10 persoane au mărturisit care au fost cele mai ciudate lucruri care li s-au întâmplat în timp ce făceau amor

Cred că fiecare dintre noi a trecut cel puțin printr-un moment ciudat în timp ce făcea amor, iar dacă spui că ție nu ți s-a întâmplat ceva similar, atunci ești un mincinos. Acele lucruri ciudate pe care le experimentăm, de cele mai multe ori ne apropie de partenerul nostru într-un mod hilar.

 

Deși amorul este unul dintre lucrurile cele mai importante din viața unei persoane, aceste momente penibile neașteptate au loc din când în când. Totuși, trebuie să îi apreciem pe oamenii cărora nu le este rușine să vorbească despre acele clipe.

 

De aceea, am decis să culegem niște confesiuni ale unor oameni care au avut curajul să ne povestească despre unele dintre cele mai ciudate lucruri care li s-au întâmplat în timp ce făceau amor; acum vei ști și tu că nu ești singurul care poate a trecut prin astfel de situații.

 

1. „Iubitul meu geme foarte tare și într-o zi când făceam amor, el continua să geamă foarte tare și să îmi repete numele. Deodată, mama lui a intrat în cameră și ne-a prins în toiul acțiunii. Atunci am conștientizat că numele ei este același cu al meu.”

 

2. „Mă întâlneam cu un tip și el pur și simplu era împotriva prezervativelor, iar în timpul amorului, el îndepărta prezervativul fără ca eu să îmi dau seama. Mai târziu, mi-am dat seama de asta și când l-am confruntat mi-a spus că mă iubește și că vrea un copil cu mine. Era a doua noastră întâlnire…”

 

3. „Unul dintre cele mai penibile lucruri care a putut să mi se întâmple în timp ce făceam amor a avut loc în timpul acțiunii cu soția mea. Fără să îmi dau seama am spus că sânii ei sunt ca niște clătite de pe care aș linge sirop de arțar.”

 

4. „Într-o zi, logodnicul meu a intrat fulgerător pe ușă și a început să strige în gura mare toate lucrurile perverse pe care mi le va face în bucătărie. În șocul lui, mi-a văzut mama, tatăl și cei doi frați stând pe hol după ce m-au lăsat cu mașina acasă.”

 

5. „În timp ce îmi penetram iubita pe la spate la un momenta dat, am putut vedea că o bucată de hârtie igienică îi rămăsese în anus. Nu am știut dacă să îi spun sau să o îndepărtez fără ca ea să își dea seama, dar când i-am zis, ea a crezut că nu o mai consider atractivă și a plâns.”

 

6. „Când lucrurile deveneau din ce în ce mai incitate între mine și iubitul meu, l-am auzit spunând ‘Doamne, iartă-mă pentru ceea ce sunt pe cale să fac’, eu gândindu-mă că încearcă să mă excite și mai mult; de fapt, el nu și-a mai putut controla gazele intestinale.”

 

7. „Iubitul meu de obicei îmi desface sutienul atunci când sunt deasupra lui. La un moment dat, el s-a oprește din a mă săruta, mă admiră și îmi spune ‘Doamne, ce mi-ar plăcea să te mulg acum!’ ”

 

8. „Aveam cele mai bune intenții de a-mi face soțul să se simtă în al nouălea cer așa că am început să îl sărut de la gât în jos, însă când am ajuns în zona stomacului am început să simt greață deoarece unul dintre firele lui de pe piept mi-a intrat în gură și eram pe cale să îl înghit.”

 

9. „Eu și iubita mea ne făceam de cap în duș, asta până când am alunecat și am căzut peste perdeaua de duș. M-am lovit cu capul de toaletă și bara pe care stătea perdeaua de duș mi-a căzut pe gât.”

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: