Radio Simplu

7 mituri despre alcool pe care nu ar trebui să le credem

Există multe mituri despre alcool și de multe ori luam decizii bazate pe aceste mituri, fără a ne întreba dacă sunt adevărate sau false.

Iată 7 mituri despre alcool de care sigur ai auzit pana acum:

 1. Mahmureala de deshidratează

De fapt, alcoolul dezechilibrează balanța dintre apă și sare și de aceea ne simțim mai însetați. Cantitatea de apă din corp nu se schimbă însă, dar există suficientă apă în vase și de aceea se mișcă în spațiul intracelular.

Apa cauzează umflături și acesta este motivul pentru durerile de cap de dimineața.

2. Vinul cu cât este mai vechi, cu atât este mai bun

Fiecare sticlă de vin are o dată de expirare, deci nu poate fi păstrată pentru totdeauna. Fiecare sortiment are o vârstă ideală: de exemplu, unele feluri de vin de masă trebuie consumate în primul an de la producție și nu le poți păstra pentru totdeauna.

Există și altele care nu pot fi băute mai devreme de 10-20 de ani deoarece vor avea un gust rău.

 3. Alcoolul te încălzește

Ne este cald după ce bem alcool deoarece sângele își face drum în mod rapid către piele. Cu toate atsea, în același timp, pleacă din unele părți ale corpului, incluzând organele interene.

Ca rezultat, corpul devine mai puțin rezistent la frig, dși nu există semne vizibile despre asta.

4. Nu poți amesteca feluri diferite de alcool

Felul cum te simți după o petrecere, depinde doar de cantitatea de alcool pe care ai consumat-o și nu de varietate. Dacă bei doar un singur fl de alcool, este mai ușor să știi cât de mult ai băut.

Deci șansele de a bea mai mult și fără a avea o evidență sunt mai mici.

5. Alcolul te protejează de radiații

Originea acestui mit este necunoscută. Alcoolul nu este un leac pentru radiații, nu va face ca radionuclidele să îți părăsească corpul și nu te va proteja de radiațiile periculoase.

Dacă ai nevoie de protecție împotriva radiațiilor, există suplimente medicale speciale.

6. Antibioticele și alcoolul sunt o combinație periculoasă

De fapt, doar unele feluri de antibiotice sunt incompatibile cu alcoolul. Dacă iei sceste pastile și bei alcool în același timp, s-a rputea să simți greață, amețeli și s-a rputea să ai o durere în piept.

Doctorul tău ar trebui să âți spună despre pericole atunci când îți prescrie o rețetă.

7. Alcoolul îngrașă

De fapt, alcoolul nu îngrașă, dar pate interfera cu metabolismul tău. Corpul tău încearcă să scape cât mai repede posibil deoarece tratează alcoolul ca pe o otravă.

Așadar, metabolismul tău încetinește până ce alcoolul iese din corp. Orice mananci înainte de alcool , se transformă în grăsime.

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: