Radio Simplu

14 trucuri de gătit pe care cei mai buni bucătari le transmit de la o generație la alta

Aproape toată lumea poate fi de acord că gătitul este o formă de artă. De aceea este important să ne bazăm nu numai pe talentul nostru de a găti, ci și pe un set de reguli. Mai mult, gătitul are propriile sale secrete pe care bucătarii le transmit de la o generație la alta.

 

Noi am adunat câteva trucuri puțin cunoscute care îți vor face gustările chiar mai gustoase și demne de cele mai bune bucătării din lume; doar aruncă-ți privirea peste lista pe care am pregătit-o mai jos pentru tine și pune în aplicare cât mai repede toate aceste sfaturi.

 

– iubești ardeii iuți, dar îți dorești ca ei să fie mai puțin picanți? doar scoate semințele și fibrele, iar apoi clătește arderii în apă rece. Iuțeala va dispărea, dar gustul va rămâne același;

– poți obține cartofi crocanți și gustoși fără ulei de prăjit dacă pur și simplu îi pulverizezi cu făină și îi coci;

– numeri caloriile? Ai posibilitatea să înlocuiești frișca grea cu 3/4 de albușuri de ou bătute atunci când faci un desert;

– dacă nu ești sigur dacă să pui legume în apă clocotită sau rece, ține minte acest lucru: legumele care cresc sub pământ necesită apă rece și cele care cresc deasupra solului necesită apă fierbinte;

– când bați albușurile de ou, răstoarnă vasul cu fața în jos pentru a verifica consistența: dacă ele sunt gata, substanța trebuie să rămână în castron;

– folosește sfeclă coaptă în folii pentru salate: spre deosebire de sfecla fiartă, sfecla coaptă conține mai multe vitamine și oferă mai mult gust și culoare;

– tăierea unei cepe poate fi simplă dacă ai împărțit-o în două, îi tăi vârful și rădăcina, faci niște tăieturi orizontale și mai apoi alte tăieturi lungi. Cantitatea de bucăți depinde de dimensiunea dorită a cuburilor; în cele din urmă, taie ceapa într-o cruce;

– adaugă întotdeauna un dressing pe salată numai după ce adaugi sare; în caz contrar, uleiul nu va lăsa sarea să se dizolve complet.

– un truc care nu va face ca pastele tale să se lipească una de alta este să utilizezi cât mai multă apă posibilă; ia cel puțin 1 litru de apă pentru 100 de grame de paste „uscate” și vei obține rezultate perfecte;

– secretul aluatului perfect pentru produsele de patiserie dulci este simplu: greutatea făinei trebuie să fie egală cu cea a zahărului, iar greutatea ouălor ar trebui să fie egală cu greutatea untului;

– pentru a găti cartofii moale și fin, adaugă lapte și puțin amoniac pe vârful unui cuțit, iar apoi pasează-i timp de 2- minute;

– poți obține fructe citrice mai zemoase dacă le pui în apă fierbinte sau dacă le încălzești într-un cuptor cu microunde și le învârți strâns în mână;

– folosește un băț de lemn pentru a verifica dacă uleiul este sau nu suficient de fierbinte; dacă vezi bule în jurul bățului, înseamnă că este timpul să începi să gătești;

– pentru un orez care să nu se lipească, prăjește-l într-o tigaie cu puțin ulei vegetal și apoi adaugă apă pentru a-l fierbe. Dacă dorești să îi oferi o aromă ușoară de usturoi, adăugă un cățel de usturoi și scoate-l odată ce orezul este gata.

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: