Radio Simplu

Un mormânt egiptean de 3 500 de ani a fost deschis în sfârșit

Arheologii au descoperit un mormânt vechi de 3 500 de ani care aparține unui aurar din Draa Abul-Naga, o zonă în care obișnuia să locuiască nobilimea din apropierea Văii Regilor în Luxor, Egipt.

 

După 5 luni de săpături, o echipă de arheologi care lucra în deșertul din Luxor, Egipt au descoperit într-un final ceea ce căutau. Un bărbat cu numele de Amenemhat care a trăit în Egipt în urmă cu 3 500 de ani și care a lucrat ca și aurar pentru familia regală a fost descoperit în mormântul menționat.

 

Amenemhat a lucrat ca și bijutier pentru a 18-a dinastie dedicându-și munca lui Amon-Re, o deitate importantă a Soarelui la vremea respectivă. Mormântul său a fost descoperit în Draa Abul-Naga în apropierea Văii Regilor, loc care era specific nobilimii și conducătorilor din acea perioadă.

 

Camera principală a mormântului conținea statuile lui Amenemhat, a soției lui și a unuia dintre fiii lui. Pe lângă picturile cu familia acestuia, arheologii au descoperit și vase de lut, măști funerare, figurine ushabti, mici statui albastre, negre sau albe plasate pe corpurile morților înainte de îngropare pentru a-i călăuzi în viața de apoi.

 

De asemenea, exista și o criptă cu sarcofage ce conțineau 3 mumii ce aveau capetele și mâinile neacoperite. Deși au fost descoperite în camera mortuară a lui Amenemhat, încă este neclar dacă ele aparțineau familiei lui sau nu.

 

„Nu suntem siguri dacă aceste mumii aparțin lui Amenemhat sau familiei lui.”, a spus Mostafa Waziri, arheologul care a coordonat săpăturile. „Alte persoane cu siguranță au refolosit mormântul și l-au profanat cu foarte mult timp în urmă. Probabil de aceea capetele lor sunt neacoperite.”

 

„Dar suntem foarte mulțumiți oricum.”, el a adăugat. „Asta înseamnă că vom găsi mai multe morminte în zona aceasta.”

Și asta s-a și întâmplat. Waziri a spus că echipa a descoperit o altă criptă separată exact la ieșirea din camera mortuară a lui Amenemhat, criptă ce conținea trei alte mumii dintr-o perioadă mai târzie.

 

Descoperirea poate fi neînsemnată pentru o persoană oarecare, dar pentru echipa arheologică este una extrem de importantă. Descoperirea a fost anunțată prin intermediul unei conferințe de presă în afara mormântului.

„Această descoperire este foarte importantă pentru marketing.”, Ministrul Antichităților Egiptene a spus. „Acesta este exact lucrul de care are nevoie Egiptul acum.”

 

În ultimii 6 ani, industria turismului egiptean a decăzut considerabil. Mișcările politice din 2011 au cauzat tensiuni civile și apariția a și mai multor atacuri teroriste, lucru ce a dus la stoparea aproape în totalitate a turismului. Oficialii egipteni speră ca aceste descoperiri vor aduce turiști curioși în țara lor.

 

Totuși, acest an se pare că le oferă avântul de care ei au nevoie. Descoperirea mormântului lui Amenemhat este doar ultima din toată seria care a fost găsită în Egipt în acest an.

 

În martie, arheologii au descoperit un colos faraonic, o statuie ce prezenta un faraon ce stătea; în aprilie, o altă echipă a descoperit mormântul unui judecător ce aparținea dinastiei a 18-a chiar în apropierea Luxorului și în mai au dezgropat un grup de 17 mumii în Minya.

 

Mormântul judecătorului este unul dintre cele mai mari descoperite în acest an; în interior, ei au găsit mai mult de 1000 de figurine precum și sarcofage cu mumii.

 

În ceea ce privește dezvoltarea turismului, se pare că descoperirile au ajutat foarte mult. În primele luni ale acestui an, turismul a crescut cu 170%, aducând venituri de peste 3 miliarde de dolari.

 

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: