Radio Simplu

Istoria ciudată a practicii lobotomiei

Procedura prin care se făcea o lobotomie era foarte simplă în trecut: doctorul administra inițial un anestezic local, lăsând pacientul conștient și alert în fața a ceea ce urma (dacă pacientul nu răspundea anesteziei, doctorii foloseau electroșocurile). Mai apoi, doctorul poziționa un instrument cu vârful ascuțit de aproximativ 17 centimetri sub pleoapă și sprijinit de osul de deasupra cavităților ochilor.

 

Apoi, cu ajutorul unui ciocan, doctorul introducea obiectul ascuțit prin osul nasului și până la creier. Odată ce se ajungea la 5 centimetri în interiorul lobulu frontal, doctorul îl rotea, afectând materia creierului și amestecând-o cu cea din cortexul prefrontal (centrul executiv al deciziilor, personalității și comportamentului), pe lângă restul creierului.

 

Întreaga procedură le lua doctorilor mai puțin de 10 minute și pacientul nu mai era același niciodată. Doctorul, de cele mai multe ori era Walter Freeman și procedura era lobotomia transorbitală.

Și pe lângă Freeman care era cunoscut pentru că îi plăcea să cânte gospel-uri în timpul procedurii și să o demonstreze ca și cum era la un bâlci, istoria lui, a celui mai faimos lobotomist a fost lungă, precum și cunoscuta lui lobotomie cu piolet.

 

Mai mult, lobotomia în orice formă a ei rămâne una dintre infame proceduri medicale din toate timpurile. Și de ce exact lobotomia, în ciuda practicării ei timp de 30 de ani în urmă cu un secol rămâne una dintre cele mai morbide și infame proceduri? Ei bine, doar din cauza simplicității ei barbarice.

 

Este șocant și groaznic de înțeles cum un medic pregătit dintr-un trecut nu chiar atât de îndepărtat ar trata cea mai sofisticată parte a corpului prin această manieră de a înfige un obiect ascuțit.

 

Totuși, de la jumătatea anilor 1930, Freeman a făcut această procedură la Universitatea George Washington de peste 3 400 de ori. În ciuda fatalității de doar 14% și a faptului că Freeman nu avea o pregătire chirurgicală, el și procedura au devenit faimoși în 1940 în Statele Unite unde peste 50 000 de operații de acest fel au avut loc și în Europa cel puțin tot atâtea.

 

Unele dintre operații presupuneau metoda transorbitală a lui Freeman, în timp ce altele doar implicau găurirea craniului când doctorii puteau distruge materia creierului ori prin injectarea de alcool ori prin învârtirea unui leucotom, o unealtă ascuțită ce avea în capăt o sârmă de putea amesteca țesutul cerebral.

 

Aceste două metode erau inițial preferate de António Egas Moniz, un doctor portughez care a dezvoltat lobotomia modernă în 1935. Bazându-se pe procedurile similare aplicate atât pe oameni cât și pe animale de către diferiți doctori din Europa în ultima jumătate a secolului, Moniz a codificat abordarea, a publicat rezultatele, a călătorit în afar țării pentru a răspândi vorba și l-a inspirat în mod direct pe Freeman.

 

Dar de ce a dezvoltat Moniz lobotomia, de ce l-a urmat Freeman și de ce alte mii de doctori s-au inspirat de le Freeman? Mai mult, de ce era permis așa ceva asupra pacienților care erau de acord mai mult sau mai puțin? Care era scopul lobotomiei până la urmă?

 

Definirea momentelor sau chiar a operațiunii în sine când aceasta trebuia efectuată nu existau. Doctorii, de multe ori lobotomizau pacienții diagnosticați cu orice începând de la depresii ușoare, la anxietate și dereglări psihice severe precum schizofrenia.

 

Pe scurt, medicii din acele vremuri o vedeau ca pe o „operație a sufletului” care putea trata orice de la depresia ușoară la schizofrenie.

Publicul a observat că lobotomia calma o minte anxioasă, dar de cele mai multe ori lucrurile ajungeau prea departe. „Mă aflam într-o ceață mentală.”, a spus Howard Duly care a trecut printr-o lobotomie la vârsta de 12 ani în 1960 și care a scris o carte despre ea în 2007. „Eram precum un zombie.”

 

Astăzi, am rămas doar cu o idee vagă despre această procedură, dar care studiată mai în amănunt poate lăsa o impresie șocantă și de groază de cele mai multe ori.

loading...

Add comment

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.

%d bloggers like this: